PSD retrage moțiunea simplă împotriva lui Vlad Voiculescu. Simonis: „Anunț cu satisfacție că și-a produs efectele”
Liderul deputaților social-democrați Alfred Simonis a anunțat, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, retragerea moțiunii simple depuse împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, afirmând că această moțiune și-a produs efectele și ministrul a fost revocat.
„Anunţ cu satisfacţie plenul Camerei Deputaţilor faptul că moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Voiculescu a produs efecte. Domnul Vlad Voiculescu este de acum fostul ministru-catastrofă al Sănătăţii. Prin urmare, voi cere Biroului permanent al Camerei Deputaţilor retragerea de pe ordinea de zi. Moţiunea a produs efecte, ministrul a fost demis, prin urmare nu mai are obiect”, a afirmat Simonis.
Președintele de ședință, liberalul Laurențiu Leoreanu, a spus însă că moțiunea nu putea să producă efecte cât timp nu a fost dezbătută.
PSD a depus, luni, moțiunea simplă „Pentru ca românii să trăiască, Vlad Voiculescu trebuie să plece”, care urma să fie dezbătută şi votată săptămâna viitoare.
Premierul Florin Cîțu l-a revocat din funcție, miercuri, pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, anunțând că interimar la conducerea ministerului va fi vicepremierul Dan Barna.
Marcel Ciolacu, prima reacție după revocarea lui Vlad Voiculescu: „A venit mult prea târziu pentru mulți români…”
Liderul PSD Marcel Ciolacu a reacționat pe Facebook la revocarea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. „Este prea târziu”, consideră Ciolacu.