PSD susține bugetul Guvernului Cioloș
„Grupurile noastre parlamentare vor vota proiectul de buget pe anul 2016, așa cum a fost amendat și ușor modificat prin raportul comisiilor de specialitate. În opinia noastră, acesta ar fi al doilea vot de încredere pentru acest Cabinet”, a spus Viorel Ștefan, președintele Comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților.
Social-democratul a afirmat că o eventuală cădere a bugetului de stat în Parlament ar echivala cu o moțiune de cenzură, ceea ce PSD, „în acest context”, nu își dorește. Viorel Ștefan a afirmat însă că sunt și elemente din buget unde sunt probleme, mai ales pentru domenii cheie.
„Vestea mai puțin bună este că, prin definiție bugetul, este tot timpul mai puțin decât ar trebui. Poate ni se trage de la traducerea termenului franțuzesc, care înseamnă > (bougette – n.r.)”, a spus deputatul.
Viorel Ștefan a lansat și un avertisment la adresa membrilor Cabinetului, atrăgându-le atenția să fie responsabili, altfel Parlamentul va trebui să intervină.
„Avem în față un Cabinet care, urmare a audierilor de la învestire, noi am concluzionat că este competent, de tehnocrați. Prin votul nostru a căpătat autoritatea necesară exercitării acestui mandat. Întrebarea noastră este cum stăm cu responsabilitatea. Un guvern neasumat politic nu va ajunge niciodată în fața cetățenilor să-i privească în ochi, să spună ce au făcut bine sau rău. Cei care vor fi puși în această situație vom fi noi, politicienii”, a spus social-democratul.
În acest context, Viorel Ștefan a afirmat că nu există „garanții” în acest moment că acest Guvern va fi responsabil și de aceea, în cursul anului 2016, Parlamentul va trebui să-și exercite „fără rabat” drepturile de control asupra Cabinetului, inclusiv prin moțiuni simple, moțiuni de cenzură sau comisii de anchetă, dacă va fi cazul.