PSD informează că va propune un parcurs predictibil pentru introducerea salariului minim european în legislația românească, astfel încât antreprenorii să își poată stabili din timp politicile salariale pentru propriii angajați.
Stabilirea unui mecanism de creștere anuală a salariului minim din România, în funcție de parametri economici obiectivi, va permite antreprenorilor să facă estimări mult mai exacte cu privire la resursele financiare ce trebuie alocate, pe termen mediu și lung, pentru forța de muncă și pentru dezvoltarea afacerii, se arată într-un comunicat de presă.
În acest context, PSD denunță dezinformarea agresivă practicată de USR împotriva legislației europene privind salariile minime adecvate din Uniunea Europeană. USR insinuează în mod mincinos că o astfel de măsură adoptată de Parlamentul European ar implica o creștere a taxării muncii.
Contrar celor susținute de USR, creșterea salariilor din România ca urmare a introducerii salariului minim european va echilibra raportul dintre muncă și capital, va contribui la reducerea decalajelor sociale prin creșterea salariilor mici și medii și va asigura creșterea sustenabilă a pensiilor pe termen mediu și lung.
Conform sursei citate, măsura este esențială pentru determinarea tinerilor să își construiască un viitor în România, având în vedere că principalul motiv al plecării acestora din țară este legat de diferența dintre salariile din România și cele din alte state europene. Introducerea salariului minim european va asigura reducerea treptată a acestui decalaj printr-o creștere predictibilă și automată a salariilor, odată cu dezvoltarea economiei naționale.
În schimb, măsurile amatoriste și populiste avansate de USR ar menține decalajele dintre salariile mari și cele mici și ar conduce la falimentul inevitabil al sistemului de pensii publice din România. Prin astfel de abordări USR își reconfirmă poziția de adversar al pensionarilor și al salariaților cu venituri mici din România.
CITEȘTE ȘI: