Prima pagină » Știri politice » PSD vrea Ministerul Energiei. Gabriel Zetea: „Mâine ne-am asuma conducerea”

PSD vrea Ministerul Energiei. Gabriel Zetea: „Mâine ne-am asuma conducerea”

PSD vrea Ministerul Energiei. Gabriel Zetea: „Mâine ne-am asuma conducerea”

Unul dintre liderii social-democraților agită spiritele în coaliția de guvernare și spune că PSD vrea Ministerul Energiei, condus în prezent de liberalul Virgil Popescu. „Mâine ne-am asuma conducerea”, afirmă Gabriel Zlotea, deputat în Parlamentul României.

După demisia lui Vasile Dîncu din funcția de ministru al Apărării, Partidul Social Democrat a cerut o ședință de urgență a coaliției de guvernare.

Zetea ridică „imposibilitatea de colaborare cu președintele României”

Într-o intervenție la RFI, Zetea dezvăluie care ar fi subiectul central al discuțiilor la ședința PNL-PSD-UDMR.

„În primul rând, exact explicațiile pe care le-a dat domnul Dîncu, această imposibilitate de colaborare cu președintele României, e de discutat cu partenerii din coaliție, de către cei care sunt aproape de acest fenomen, pentru că sigur, poate nu în mod public se pot discuta toate lucrurile care sunt legate de situația delicată macroregională, legată de războiul din Ucraina și faptul că un ministru al Apărării spune că este în imposibilitatea colaborării cu președintele României.

În coaliție, în spatele ușilor închise de data aceasta, pentru că este o situație delicată, trebuie discutat subiectul, iar dacă se consideră că se poate merge înainte, PSD va face o nominalizare, pentru ca o persoană din interiorul partidului să ocupe acest portofoliu, dar întâi e nevoie de o lămurire, ca între parteneri, în cadrul coaliției de la guvernare”, spune Zetea.

Vicepreședintele PSD spune că așteaptă lămuriri din partea PNL, cu care social-democrații sunt în coaliția de guvernare.

Iohannis i-a supărat rău pe social-democrați

Înainte ca PSD să facă o nominalizare la Ministerul Apărării, social-democrații vor să pună lucrurile la punct în ceea ce înseamnă implicarea președintelui Klaus Iohannis în viața Guvernului.

Gabriel Zetea a explicat: „PSD este pregătit să facă o nominalizare la Apărare. Am spus, însă, că primul lucru și cel mai important este să se întâmple această ședință a coaliției, să discute în mod concret lucrurile care s-au întâmplat acolo, iar apoi împreună să aleagă calea de urmat. E important să discute acest lucru, pentru că nu ne dorim, Doamne ferește, ca peste două săptămâni sau peste o lună sau peste două luni de zile să se revină în aceeași situație în care am fost acum două săptămâni, în care cineva să considere că altcineva a făcut declarații nepotrivite!”.

„PSD are soluții mult mai bune decât Virgil Popescu”

Pe de altă parte, întrebat dacă social-democrații își doresc Ministerul Energiei, Gabriel Zetea a răspuns direct: PSD are are soluții mult mai bine decât Virgil Popescu”.

„Nu că-și dorește, PSD își dorește, sigur, oricare dintre domeniile importante care afectează economia României, și dorește să le conducă și PSD știe că are soluții mult mai bune decât are Virgil Popescu în conducerea Ministerului Energiei. Deci, din acest punct de vedere, da, mâine ne-am asuma conducerea Ministerului Energiei, venind cu soluțiile pe care le spunem deja de doi ani de zile, venind cu o reglementare a pieței, stabilirea unui preț fix pe piața energiei, acum, în acest moment, preț care să ofere predictibilitate mediului economic, care astăzi, având în vedere volatilitatea prețului pe piață, nu poate să-și facă deloc un plan economic”, a explicat „vicele” social-democraților.

„PSD nu va cere Ministerul Energiei în mod direct, am spus că avem dorința și putem să ne asumăm, știm ce avem de făcut acolo mult mai bine decât știe Virgil Popescu. Nu știu acum ce o să facă președintele Marcel Ciolacu în această discuție pe care o va avea cu PNL. Dacă poate să obțină acest minister, ar fi foarte bine, l-aș aplauda” – Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și