PSD vrea să modifice legea ca să o cheme „la anchetă” în Parlament pe șefa DNA. PROIECTUL depus de Iordache și Nicolicea
Birourile permanente reunite au transmis,marți, Comisiei de statut două propuneri legislative care instituie posibilitatea funcționării unei comisii de anchetă parlamentară, în paralel cu o anchetă a Parchetului și obligativitatea prezentării celor care sunt chemați în fața comisiei.
„În cadrul Birourilor permanente reunite a fost și o notă cu privire la inițiativele legislative de competența ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, înregistrate la Parlament, (…) transmisă către Comisia de Statut. Este vorba despre două propuneri legislative privind completarea articolului 9 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și un proiect de hotărâre privind modificarea și completarea articolului 9 al Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului”, a declarat secretarul PSD al Camerei Deputaților Ioan Bran.
Inițiatorii proiectelor, deputații PSD Florin Iordache și Eugen Nicolicea, propun „să fie posibilă o comisie de anchetă, chiar dacă există o anchetă a Parchetului în paralel” și „instituirea unor reguli clare de procedură referitoare la citarea și invitarea persoanelor în fața comisiei de anchetă, care să cuprindă și măsurile ce pot fi propuse în situația în care aceste persoane refuză nemotivat să se prezinte în fața comisiei, potrivit notei depuse la BPR” – „invitații să fie obligați să participe la întrunirile unei comisii de anchetă”.
CITEȘTE AICI EXPUNEREA DE MOTIVE
CITEȘTE AICI PROIECTUL DE LEGE
Nicolicea: Obligația magistratului este ca atunci când are cunoștință de o infracțiune, chiar să o sesizeze
Eugen Nicolicea care este și președinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaților a declarat că magistrații și funcționarii publici vor fi obligați să se prezinte în fața comisiei de anchetă parlamentară, potrivit proiectului de hotărâre care modifică Regulamentul Camerei Deputaților și al Senatului.
Întrebat dacă șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, va putea fi determinată să vină în fața comisiei, Eugen Nicolicea a răspuns că „orice funcționar public va fi obligat să vină în fața Comisiei (…)”.
Eugen Nicolicea a afirmat că magistrații vor fi obligați să vină în fața comisiei de anchetă.
„Magistratul poate să fie chemat și după modificările la Regulament și modificările legislative va fi chiar obligat să vină să depună în fața instanței. Obligația magistratului este ca atunci când are cunoștință de o infracțiune, chiar să o sesizeze (…)”, a adăugat președintele Comisiei juridice.
La rândul său, deputatul PSD Florin Iordache a declarat că ancheta parlamentară și cea a Parchetului sunt două „acțiuni total diferite”, care trebuie să se desfășoare în paralel, afirmând că „este normal” ca persoanele chemate în fața comisiei parlamentare de anchetă să fie obligate să se prezinte.
„Ancheta parlamentară este anchetă parlamentară, care vrem să aflăm chestiuni care vizează activitatea parlamentară, legislativă, iar activitatea penală sau cea pe care o desfășoară Parchetul este altă anchetă. Tocmai de aceea sunt două acțiuni total diferite. Deci, dacă sunt fapte de natură penală și dacă din această anchetă parlamentară reies fapte de natură penală fără îndoială faptele respective sunt înaintate Parchetului. Nu poate face în nici un caz Parlamentul anchetă penală. (Merge înainte -n.r.) fără îndoială comisia parlamentară cu obiectivele pe care le va stabili (…)”, a declarat deputatul PSD Florin Iordache, la solicitarea jurnalistilor.
Florin Iordache a afirmat că „este normal” ca cei care sunt chemați în fața comisiei de anchetă să fie obligați să se prezinte.
„Nu este normal (să fie obligați să se prezinte-n.r.)? Persoanele care consideră comisia respectivă că pot aduce informații concludente care să (ne ajute să-n.r.) aflăm adevărul sunt invitate”, a precizat Iordache.
Amintindu-i-se că, în prezent, magistrații pot refuza o astfel invitație, Florin Iordache a răspuns: „Tocmai de aceea o modificăm”.
PNL: Se încalcă o decizie a CCR
Comisia de statut a decis adoptarea unor rapoarte favorabile privind proiectele PSD care prevăd instituirea obligativității prezenței la comisiile parlamentare de anchetă și posibilitatea demarării unei anchete,în Parlament, în paralel cu cea a Parchetului General, PNL și USR votând împotrivă.
„PNL prin reprezentanții săi în Comisia de statut a votat împotriva celor două proiecte – proiectul de modificare a Regulamentului ședințelor comune și proiectul de modificare a Legii nr. 96 privind Statutul deputaților și senatorilor, prin modificările respective, din punctul nostru de vedere se încalcă inclusiv o decizie a CCR 1231 din 2009, când s-a mai dorit introducerea obligativității prezenței la comisiile de anchetă a oricărei persoane din România și Curtea s-a pronunțat în sensul în care reglementările respective au fost declarate neconstituționale”, a declarat deputatul PNL Gabriel Andronache, la finalul ședinței Comisiei de statut.
PNL a susținut că instituirea obligației ca magstrații să se prezinte în fața comisiilor de anchetă nu poate fi introdusă nici în Regulamentul ședințelor comune și nici în Statutul deputaților și senatorilor, a precizat Andronache.
„Am și spus, nu au nicio legătură cu obiectul de reglementare al Legii 96, pe cale de consecință, rămâne de văzut ce va vota majoritatea parlamentară, poate că se vor răzgândi așa cum au făcut și în privința comisiei de anchetă când au constatat că modul în care au constituit comisia și regulamentul acesteia a fost un pic pe lângă lege”, a spus liberalul.
Propunerea vine în contextul în care PSD și ALDE propun înființarea unei comisii de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009, după ce Dan Andonic a dezvăluit că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009 a mers la locuința lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alții, George Maior, șef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, și Laura Codruța Kovesi, la momentul acela procuror general al României.
Parchetul General a anunțat și el deschiderea unui dosar penal pentru abuz în serviciu și falsificare a documentelor și evidențelor electorale, ca urmare a dezvăluirilor lui Dan Andronic privind alegerile prezidențiale din 2009. La scurt timp după anunțul Parchetului, fostul președinte Traian Băsescu a declarat, la Parlament, că el a fost cel care a cerut primul o astfel de anchetă referitoare la noaptea alegerilor din 2009 și că speră ca acum să se afle și câte voturi s-au furat în defavoarea lui.
„În cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2017, la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informațiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic și conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege”, transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
ERATA. Dintr-o regretabilă eroare, în forma inițială a articolul apărea incorect că senatorul PSD Șerban Nicolae este unul dintre inițiatori. În realitate este vorba de Eugen Nicolicea. Ne cerem scuze și facem cuvenita rectificare.