Purtătorul de cuvânt al PPE: Dragnea a renunțat de fapt doar la pensia pentru o zi
”Liviu Dragnea nu a renunțat la toată pensia de parlamentar, așa cum a încercat să ne ducă de nas pe toți astăzi, ci doar la pensia echivalentă unei singure zile din cele 1.460 de zile cât a numărat actualul mandat de deputat în Parlamentul României! După ce partidul pe care îl conduce a votat pentru acordarea de pensii speciale tuturor parlamentarilor în valoare de până la 4.600 de lei/lună/parlamentar (lege inițiată și de 183 de senatori și deputați PSD!), Liviu Dragnea și-a dat demisia din Camera Deputaților astăzi, cu o zi înainte să-și preia noul mandat de deputat, pretinzând că, în felul acesta, renunță la pensia specială de parlamentar. Este o minciună!”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.
El explică faptul că, potrivit legii, beneficiază de pensie specială doar deputații care depun o cerere la Secretariatul General al Camerei Deputaților, iar pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar.
”În stilul PSD consacrat sunt convins că, în 2020, la finalul mandatului de deputat pe care îl va primi mâine, Liviu Dragnea va uita să-și dea demisia din nou, așa că prevederile legii i se vor aplica adunând actualul mandat fără o zi cu un nou mandat plin. Dacă vrea cu adevărat să-și arate opoziția fermă împotriva pensiilor speciale pentru parlamentari, Liviu Dragnea trebuie să renunțe la mandatul de deputat 2016 – 2020! Altfel, să recunoască public că a încercat să ne mintă pe toți în față și că nu i-a reușit!”, conchide europarlamentarul.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat joi seara că i-a trimis deja demisia sa din Parlament secretarului general, Marian Neacșu. El a precizat că aceasta va intra în vigoare de la data necesară pentru ca președintele PSD să nu beneficieze de pensie specială. ”Cred că de luni”, a adăugat el.
Foștii parlamentari primesc pensii speciale începând cu 1 august 2016. Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat de activitate parlamentară.