Prima pagină » Știri politice » Quintus: Sunt sigur că mai curând decât și-ar închipui unii lui Năstase i se va face dreptate

Quintus: Sunt sigur că mai curând decât și-ar închipui unii lui Năstase i se va face dreptate

Quintus: Sunt sigur că mai curând decât și-ar închipui unii lui Năstase i se va face dreptate
Președintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus a vorbit, sâmbătă, la lansarea candidaților USL din Sectorul 1, despre "nedreptatea care i s-a făcut lui Adrian Năstase", arătând că mai curând decât și-ar închipui unii acestuia i se va face dreptate și va reveni în rândurile oamenilor politici.

Președintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus a vorbit, sâmbătă, la lansarea candidaților USL din Sectorul 1, despre „nedreptatea care i s-a făcut lui Adrian Năstase”, arătând că mai curând decât și-ar închipui unii acestuia i se va face dreptate și va reveni în rândurile oamenilor politici.

„Sunt foarte apropiat prieten cu domnul Adrian Năstase și sunt sigur că mai curând decât și-ar închipui unii i se va face dreptate și va reveni în rândurile oamenilor politici, ștergându-se această nedreaptă umbră care s-a așezat peste cariera sa. Să mă ierte ceilalți fruntași ai USL, nu mă refer la ei, că nu sunt încă în închisoare”, a spus Quintus.

El a avorbit și despre George Becali, candidat din partea PNL la alegerile parlamentare din 9 decembrie, spunând că acesta este „cel mai cinstit și creștin”.

„Este datoria poporului român să trimită în Parlament pe cei mai ispravnici concetățeni ai noștri”, a mai spus Quintus, care și-a exprimat speranța că va trăi măcar să vadă victoria USL din 9 decembrie.

„Așa cum Dumnezeu m-a ajutat să trec prin foarte multe evenimente dramatice ale poporului român, sunt sigur că de data asta Dumnezeu îmi va mai îngădui să trăiesc măcar victoria aceasta din 9 decembie”, a adăugat Quintus.