Radu F. Alexandru, după ce USL l-a scos iar pe Traian din imn: „Este un sacrilegiu”
Vicepreședintele PDL Radu F. Alexandru a declarat, vineri, că la reuniunea de lansare a programului de guvernare USL „s-a mutilat din nou imnul național tăindu-se strofa în care era menționat numele împăratului Traian”, arătând că acest lucru este un sacrilegiu și că ARD protestează categoric.
„Ieri, la reuniunea de lansare a programului de guvernare al USL, s-a mutilat din nou imnul național tăindu-se strofa în care era menționat numele împăratului Traian. Este un sacrilegiu, asemenea practici nu au de-a face cu o abordare corectă reverențioasă față de instituțiile statului”, a spus Radu F. Alexandru la o conferință de presă.
El a arătat că liderii USL își permit să „mutileze imnul național, gândindu-se că urmează să continue meciul aberant cu Traian Băsescu”.
„Protestăm categoric”, a adăugat Radu F. Alexandru.
Imnul de stat al României a fost intonat, joi, la evenimentul de lansare a programului de guvernare al USL, desfășurat la Palatul Parlamentului, fără ultimele două versuri din strofa a doua, care includ formula „un nume de Traian”.
Astfel, în debutul evenimentului de lansare a programului de guvernare al USL, s-a făcut anunțul intonării imnului de stat, participanții ridicându-se în picioare.
Din difuzoarele sălii s-au auzit doar următoarele versuri: „Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte / În care te-adânciră barbarii de tirani!/ Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte/ La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani”.
La acestea s-au adăugat versurile: „Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume/ Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman”, după care imnul a fost interrupt.
Au lipsit, astfel, ultimele două versuri ale celei de-a doua strofe: „Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/ Triumfător în lupte, un nume de Traian!”.