Radu Oprea, despre restituirea tezaurului românesc: ,,Vorbim de 90 de tone de aur care ar trebui să vină înapoi în România”
Ministrul Economiei, turismului și antreprenoriatului, Radu Oprea, întrebat la Digi 24 despre declaraţiile lui Dimitri Medvedev care a spus că Rusia nu va returna nimic României, a răspuns că este vorba despre o cantitate de 90 de tone care îi revine României și că prin acest demers ni se face dreptate.
„Eu cred că, în primul rând, ar însemna dreptate, ar însemna să se reîntoarcă un bun al nostru, ar tuturor cetăţenilor români înapoi la noi. Vorbim de 90 de tone de aur care ar trebui să vină înapoi în România şi cred că, în primul rând ar fi vorba despre dreptate. Aceste declaraţii bănuiesc că au fost generate de faptul că în Parlamentul European a fost votată o rezoluţie, noi am participat şi am votat pentru, şi lăsând deoparte orice fel de dispută politică, în momentul în care vorbim despre România şi despre interesele noastre. Probabil ar fi putut fi mai bună o astfel de rezoluţie într-un moment în care conflictul Rusia-Uniunea Europeană nu nu ar fi fost atât de evident. Adică declaraţiile acestea trebuie să le privim într-un astfel de context”, a afirmat Ştefan Radu Oprea, la Digi 24.
CITEȘTE ȘI: