Radu Ștefan OPREA: S-a deschis al șaptelea centru regional de sortare a ambalajelor / RetuRo a devenit un EXEMPLU de bună practică în UE

Publicat: 01 10. 2024, 16:29
Actualizat: 01 10. 2024, 16:31

Ministrul Economiei, Radu Ștefan Oprea, anunță că s-a deschis al șaptelea centru regional de sortare a ambalajelor de plastic, aluminiu și sticlă, în care vor lucra 120 de prahoveni. Acesta se află în comuna Ariceștii Rahtivani.

Conform ministrului, sunt peste șapte miliarde de ambalaje de băuturi care sunt recuperate și care se transformă din deșeu în resursă, în materie primă pentru alte fabrici.

Oprea anunță, de asemenea, că se va iniția o schemă de ajutor de stat pentru ca materia primă sticlă și aluminiu să se transforme în produse, aici în România.

Pentru ca economia circulară să aibă ciclul complet vom iniția o schemă de ajutor de stat pentru ca materia primă sticlă și aluminiu să se transforme în produse, aici în România, să nu mai exportăm sticlă spartă și să importăm ambalaje, scrie Radu Ștefan Oprea, pe Facebook.

Oprea dă exemplele companiilor Coca Cola Ploiești și GreenWEEE Buzău, care au soluții de transformare a pet-ului în produse.

În plus, utilajele din aceste centre sunt proiectate și realizate de o firmă românească, deci RetuRo creează multe locuri de muncă și pe orizontală.

Ministrul Economiei spune că RetuRo a devenit un exemplu de bună practică în Uniunea Europeană.

A fost nevoie de decizia Premierului Marcel Ciolacu pentru a porni acest proiect, care prin ambiție și dimensiune devine un model de bună practică pentru alte țări.

CITEȘTE ȘI: