Prima pagină » Știri politice » Răfuială în PSD: oamenii lui Ponta îi elimină pe rând pe fidelii lui Vanghelie

Răfuială în PSD: oamenii lui Ponta îi elimină pe rând pe fidelii lui Vanghelie

Răfuială în PSD: oamenii lui Ponta îi elimină pe rând pe fidelii lui Vanghelie
PSD Sector 5 i-a exclus din partid pe parlamentarii Dumitru Chiriță și Cătălin Croitoru

Noul președinte al PSD Sector 5, Cristian Rizea, a anunțat că ieri s-a decis excluderea din partid a senatorului Cătălin Croitoru și a deputatului Dumitru Chiriță.

De asemenea, a fost exclusă din partid și Oana Mizil, prietena lui Marian Vanghelie. Principala acuză adusă celor trei o constituie faptul că aceștia intenționează să se înscrie în PSRO, partidul anunțat de Mircea Geoană și Marian Vanghelie. 

Excluderea celor trei din partid vine la scurt timp după ce mai mulți consilieri locali de la Sectorul 5 au primit o sancțiune similară, fiind și ei considerați oamenii lui Vanghelie în PSD.

Valul de excluderi a afectat și patru consilieri din Consiliul General, care au fost acuzați tot de o apropriere prea mare de Marian Vanghelie.

Cei doi parlamentari excluși din PSD au anunțat deja că se vor înscrie în partidul pe care îl va conduce Mircea Geoană.  

Premierul Victor Ponta va participa astăzi la Palatul Parlamentului la Conferința extraordinară a PSD Sector 5. 

 

Citește și