Raluca Prună, veste proastă pentru condamnații care așteptau o amnistie
Raluca Prună a declarat, cu privire la propunerea făcută, în vară, de mai multe ONG-uri care prevede amnistia pentru pedepsele de până la trei ani inclusiv, cu excepția recidiviștilor și a celor care comit fapte de violență, că nu crede într-un astfel de proiect pentru că nu ar rezolva situația precară din penitenciare.
„Noi am mai avut două proiecte mari de grațiere în România, în 1997 și în 2002 și din experiența pe care am avut-o și din întinderea acestor legi privind grațierea, care au privit nu numai pedeapsa, adică nu s-a mers numai până la o anumită pedeapsă, ci s-au exclus de la bun început infracțiunile cu violență, faptele de corupție, deci având în vedere această experiență anterioară și făcând niște calcule la Ministerul Justiției, ne-am dat seama de fapt că o grațiere nu ar face decât să umble la efecte. În situația în care România s-ar decide, nu sub mandatul meu, pentru că eu am fost fermă și am zis că nu cred în acest proiect acum, în această țară, dar dacă România s-ar decide să facă mâine o grațiere printr-o lege adoptată de Parlament, nu ar rezolva decât efectul. (…) Dacă este să ne luăm după recidiva care există în România și care nu e mică deloc și care din calculele noastre ar duce la reumplerea acestor penitenciare într-un termen mai mic de un an, repet, unii ar putea fi grațiati, dar alții se vor întoarce în mai puțin de un an în sistemul penitenciar, care este în condiții precare în cea mai mare parte”, a declarat ministrul Justiției.
Referitor la cererea sindicatului Omnia din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) de retragere și refacere a proiectului care prevede trei zile scăzute din pedeapsă la o lună de închisoare în condiții improprii, pe motiv că acesta este un „act de grațiere colectivă mascată”, Raluca Prună a declarat că este uimită de reacție, precizând că prin acest proiect se arată mai multă toleranță față de un sistem penitenciar precar.
„Am citit despre criticile aduse de un sindicat. Sunt puțin uimită de aceste critici pentru că președintele acestui sindicat, dacă nu mă înșel, a fost director general la ANP și cred că ar trebui să știe care este diferența fundamentală între o grațiere și faptul de a avea un beneficiu în zile deduse din pedeapsă. Am făcut acest lucru pentru că trebuie să arătăm mai multă toleranță față de un sistem penitenciar care nu este în cea mai bună dintre stările posibile. (…) Am găsti această metodă de compensare, care înseamnă multă muncă pentru ANP, e adevărat și iau această îngrijorare a sindicatelor ca pe o preocupare firească pentru foarte multa muncă ce trebuie depusă”, a adăugat Raluca Prună.
Totodată, fiind întrebată dacă autoritățile mai iau în calcul contruirea unui penitenciar la Caracal, ministrul Justiției a spus că Ministerul Apărării a dat aviz negativ din cauză că penitenciarul care urma să fie construit ar fi fost prea aproape de scutul de la Deveselu, dar că urmează să se construiască un nou penitenciar în comuna Berceni, lângă Ploiești.