Raluca Turcan dă răspunsul final: Nu voi candida la șefia PNL. Voi decide pe cine susțin după ce văd toate moțiunile
„Am luat decizia să nu candidez la președinția PNL și că am luat această decizie în urma consultării cu colegii mei, considerând că nu este momentul potrivit pentru o asemenea decizie. Momentul prin care trece PNL arată un echilibru foarte fragil și avem nevoie de un congres care să unească toate forțele nu să le disipeze. Consider în momentul de față că unitatea este prima condiție a victoriei PNL, a reconstrucției PNL și în opinia mea, unitatea va fi principala miză a Congresului din iunie”, a declarat președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, la finalul ședinței BPN PNL.
Turcan a afirmat că experiența pe care o are ar justifica prezența sa în conducerea PNL.
„Cred că experiența acumulată până acum ar justifica prezența mea în conducerea PNL. Voi vedea și modul în care candidații la președinția PNL doresc să-și facă echipele. Cred că lucrul acesta se va vedea dacă sunt oameni deciși să ducă partidul înainte, dacă sunt deciși să își respecte doar preocuparea lor de a se așeza pe un anumit scaun. În principiu, cred că în conducerea PNL prezența mea ar fi bine venită”, a spsu Turcan.
Raluca Turcan a afirmat că va asculta moțiune candidaților și va decide pe cine va susține, precizând că cei care vor viza „personale, slăbirea partidului, orgolii mărunte și interese de accedere doar la putere” nu vor avea sprijinul său.
„Vom avea o ședință în organizația județeană (PNL Sibiu-n.r.) acolo vom decide cum ne vom poziționa la viitorul congres. (…) Dacă vor fi opțiuni individuale acelea trebuie respectate”, a spus Turcan.
PNL nu a decis încă data Consiliului de Coordonare la care vor fi aleși prim-vicepreședinți și vicepreședinții partidului, a spus Turcan, susținând că cel mai bine ar fi ca acesta să aibă loc imediat după alegerea președintelui PNL, fără a mai fi lăsate două săptămâni între cele două evenimente, așa cum s-a propus.
Președintele interimar al PNL a afirmat că a constatat în perioada de pregătire a Congresului că sunt colegi care au încercat „în virtutea preocupărilor lor de a se așeza pe diferite funcții după congres să slăbească partidul, să atace partidul, să facă într-un fel jocurile PSD de a veni cu influențe negative asupra PNL”.
„Eu mi-aș fi dorit ca orice om care a fost în conducerea PNL în această perioadă să susțină PNL cu ardoare în bătălia cu PSD, în decizii care pe fond au fost corecte. Eu nu am înțeles și nu am văzut până acum rezultate ale unor analize care să demonstreze că decizii ale PNL în perioada trecută au fost greșite. Nu există niciuna care să spună că o conducere a PNL a dus partidul în gard în loc să-l ducă înainte. Atâta timp cât a existat o strădanie de a ține partidul pe direcția bună ar fi păcat în momentul confruntării dintre candidați să asistăm din nou la o slăbire a partidului”, a spus Raluca Turcan.