Ramona Bruynseels, după ce au apărut înregistrări în care îl critică pe Dan Voiculescu, mogulul din spatele PPU: Voi discuta cu avocații!
„Observând că sunt din afara sistemului și că, în ultima perioadă, am crescut în sondaje, mizeria din politică încearcă să mă doboare. Oameni fără caracter, interesați de răfuieli personale, s-au strecurat în apropierea mea și au provocat conflicte care nu-mi reprezintă nici valorile, nici convingerile personale. Eu am intrat și rămân cu bună credință în familia umanistă. Mi-am asumat un proiect și îl voi duce mai departe cu încredere. Iar dacă mai apar probleme, cum se mai întâmplă de multe ori în momente tensionate, le vom rezolva împreună, în familie”, a scris Ramona Ioana Bruynseels, pe Facebook.
„Referitor la informațiile apărute în presă, voi discuta cu avocații pentru a afla care este cea mai bună modalitate pentru a verifica legalitatea și corectitudinea integrală a unor pasaje înregistrate. Toate aceste atacuri îmi întăresc convingerea de a lupta, până la capăt, împotriva răului din politică și societatea românească. Iată că, după înregistrările cu Dan Barna au apărut și cu mine. Nu m-ar mira să mai apară și cu alții. Răul face toate eforturile să ne compromită, să ne dezbine. Mulțumesc presei care a reflectat obiectiv această temă”, a mai scris candidatul umaniștilot la prezidențiale.
Reacția Ramonei Ioana Bruynseels vine după ce publicația newsweek.ro a prezentat câteva înregistrări cu discuții între candidata Partidului Puterii Umaniste la președinție și oameni din staff-ul său din care reiese conflictul în care se află cu Dan Voiculescu, mogulul din spatele PPU. Bruynseels reclamă șantaj și folosirea discreționară a banilor.
Într-o înregistrare Ramona Ioana Bruynseels spune: „Și ce stabiliți cu mine mergeți după aia la PROFESOR și schimbați și nu aveți nici măcar bunul simț să reveniți la mine și să-mi spuneți:
Într-o altă înregistrare, candidata umaniștilor discută cu un apropiat din staff, Ștefan Prisecaru, acesta din urmă spunând: „Și varanu’ a făcut ce știe mai bine, să fure banii! Care-i problema? Am trecut prin mai rele ca astea… nu că scriu 20 de inși de mine… Ăsta a scris doi ani de zile de mine. M-a ținut 24 de ore la televizor. Din două în două ore. Și? Ce folos? Mi-a f… viața toată, care-i problema?”