Raportul de evaluare al Adinei Vălean în PE: Poate îndeplini sarcinile încredințate comisarului UE pentru Transporturi / Ce „calificativ” a primit reprezentanta României / Orban, la Congresul PPE: Adina Vălean, contribuția noastră modestă pentru o foarte bună Comisie
„Comisia pentru Transporturi și Turism, în conformitate cu Regula 125 a Regulamentului procedural al Parlamentului European, a efectuat pe 14 noiembrie audierea Adinei-Ioana Vălean, comisar-desemnat, care, având un rezultat pozitiv al procedurii de nominalizare, va fi responsabilă de Transporturi. Pe 13 noiembrie 2019, Comisia pentru Transporturi și Turism, în conformitate cu Regula 125 a Regulamentului procedural și cu Articolul 2 al Anexei VII, a primit o scrisoare a Comisiei pentru Afaceri Juridice referitor la verificarea declarației de interese financiare a Adinei-Ioana Vălean. Înaintea audierii, Parlamentul i-a trimis comisarului-desemnat o listă de întrebări scrise. Comisia a notat că Adina-Ioana Vălean a răspuns satisfăcător la acele întrebări”, afirmă, în raportul de evaluare, Karima Delli, președintele Comisiei PE pentru Transporturi și Turism.
Printre ideile expuse la audieri, Adina-Ioana Vălean a asumat angajamente în favoarea reducerii treptate și eliminării emisiilor de dioxid de carbon din economia europeană până în anul 2050, privind construirea unei infrastructuri de alimentare cu combustibili alternativi, pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru și egalității de gen, în sensul dezvoltării unui Sistem Inteligent al Transporturilor și diminuării numărului victimelor accidentelor rutiere.
„În conformitate cu Regula 125 a Regulamentului procedural și cu Articolul 4 al Anexei VII, coordonatorii pentru Transporturi reprezentând o majoritate de două-treimi în cadrul Comisiei au aprobat că Adina-Ioana Vălean, comisar-desemnat, este calificată atât pentru a fi membră a Colegiului comisarilor, cât și pentru îndeplinirea sarcinilor încredințate”, precizează Karima Delli.
Orban, la Congresul PPE: Adina Vălean, contribuția noastră modestă pentru o foarte bună Comisie
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, la Congresul PPE, desfășurat în Zagreb, că Adina Vălean reprezintă contribuția „modestă” a României pentru „o foarte bună Comisie”. El a glumit în fața liderilor PPE pe seama numelui său, care este același cu al omologului din Ungaria.
„Cetățenii UE au votat pentrut PPE și au oferit o victorie a PPE la nivel european. Noi am obținut majoritatea în Parlamentul European, chiar dacă socialiștii au visat, timp de o săptămână, că ar putea da președintele comisiei, chiar dacă nu au câștigat alegerile, în sfârșit, PPE a reușit să impună, cum era și normal, președintele comisiei, dar când am numărat comisarii, am descoperit o situație nedreaptă. PPE nu avea majoritate în comisie, socialiștii aveau 10 comisari, iar PPE nouă comisari . Și am decis în România, să nu acceptăm acestă situație nedreaptă, fiindcă vrem să oferim PPE și în comsie, așa că am schimbat guvernul socialist cu un guvern PPE, pentru a putea oferi unul comisar PPE, în persoana Adinei Vălean. Aceasta este contribuția noastră modestă pentru o comisie foarte bună, o comisie care ar trebui să reprezinte dorința unei majorități a cetățenilor europeni, care au votat pentru PPE”, a spus Ludovic Orban, premierul României, joi, la Congresul Partidului Popular European (PPE), desfășurat în Zagreb.
Premierul Ludovic Orban a afirmat că nu a fost ușor ca echipa să ajungă în Zagreb, deoarece alegerile sunt pe ultima sută de metri, însă a asigurat Parlamentul European că se poate baza pe Klaus Iohannis, în următorii cinci ani, reprezentând interesele UE, din funcția de președinte al României.
„Am întâmpinat multe probleme pentru a veni aici, în Zagreb, deoarece suntem în ultima săptămână a alegerilor prezidențiale în România. Așa cum știți, președintele nostru Klaus Iohannis, este implicat în ultimele zile de campanie, și vreau să vă asigur că Klaus Iohannis va fi președintele României în următorii cinci ani, iar PPE va avea în următorii cinci ani, un președinte in România, un puternic partener și un ldier care va sprijini PPE și programul european”, a mai zis Orban.
Ludovic Orban a glumit pe seama numelui său, care este același cu al omologului din Ungari.
„În sfârșit, am de spus ceva despre mine, numele meu e Orban, dar pentru a elimina confzuiile, numele meu e Ludovic Orban, sunt prim-ministru al României, și trebuie să fiți siguri că după alegeri, România va rămâne o parte foarte puternică a familiei UE, cu președintele Iohannis, cu o coaliție guvernamentală care este compusă nu doar din PNL, dar și alte partide partide popular europene, minoritatea maghiară și PMP și puteți conta pe noi și participarea noastră în proiecte europene de succes”, a explicat premierul.
Ludovic Orban a purtat, joi, un discurs, de patru minute, în limba engleză, afirmând că va vorbi liber și nu se va folosi de discursul pregătit de echipa sa, deși are emoții, fiindcă se află pentru prima dată „în fața unui partid puternic al UE”.