A fost scandal, vineri seară, în PNL, după ce UDMR a amenințat că iese de la guvernare dacă nu primește Ministerul Dezvoltării. Social-democrații afirmă că ar fi dispuși împreună cu cei de la UDMR să învestească un guvern minoritar, format doar din PNL, care să guverneze până la data de 1 februarie.
De partea cealaltă, tot vineri, în ședința PNL, Rareș Bogdan s-a dezlănțuit și a spus despre Marcel Ciolacu că s-a aliat cu UDMR, s-a erijat într-un apărător între PNL și UDMR și „s-a crezut în piață la Buzău”. De altfel, Rareș Bogdan – prim-vicepreşedinte al PNL – nu este singurul lider liberal care e împotriva negocierilor cu PSD.
Eugen Pârvulescu, președintele PNL Teleorman, a spus în aceeași ședință că nu poate sta îm genunchi în fața PSD. Liberalii sunt nemulțumiți că ar pierde unele dintre cele mai importante ministere, precum Ministerul Finanțelor, Ministerul Transporturilor, dar și Ministerul Dezvoltării, potrivit Antena 3.
Vineri, întrebat dacă UDMR ar rămâne la guvernare în cazul în care rămâne fără cele trei portofolii cerute, în special ministerul Dezvoltării, Kelemen Hunor a declarat că nu va accepta că partidul pe care îl conduce să fie element de decor într-un guvern.
„Orice este posibil. Un singur lucru nu este posibil și nu va fi posibil: UDMR să fie element de decor într-un guvern. Să stăm noi cu pantalonii dați jos până la genunchi și să așteptăm poștașul zâmbind în fiecare luna. Nu suntem sabotați de nimeni. (…) Uniunea poate să rămână cu portofoliile actuale, restul să le împartă colegii. Eu nu vreau să iau nimic de la nimeni. Am renunțat la multe lucruri, am acceptat anumite situații”, a declarat Kelemen Hunor.
El spune că un guvern poate fi învestit cu sau fără UDMR.
„Nu e o chestiune de semnal, ci de matematică”, a mai afirmat el.