Prima pagină » Știri politice » Rareș Bogdan nu vrea să candideze pentru Primăria Capitalei și îi cere lui Orban să îl scoată din sondaje

Rareș Bogdan nu vrea să candideze pentru Primăria Capitalei și îi cere lui Orban să îl scoată din sondaje

Rareș Bogdan nu vrea să candideze pentru Primăria Capitalei și îi cere lui Orban să îl scoată din sondaje
Europarlamentarul Rareș Bogdan a afirmat, luni, că nu vrea să candideze la locale și că îi va cere premierului Ludovic Orban să îl scoată din sondajele PNL privind propunerile pentru Primăria Capitalei.

„Mă rog la Dumnezeu să nu-i dea acest gând și să nu mă cheme. Sper să mă cheme să susțin candidatul. Să îmi spună să îl ajuți pe x sau să îl ajuți pe y. O să vorbesc dimineață cu Ludovic Orban să mă scoată de pe chestionarele de sondaje. Eu am spus că nu candidez. Nu are rost să mă măsoare. Eu stau bine. Fiecare om își alege un drum în viață”, a declarat Rareș Bogdan, la România TV, întrebat dacă va candida la Primăria Capitalei dacă va fi chemat de Klaus Iohannis la discuții în acest sens.

Reacția vine în contextul în care surse liberale au afirmat, pentru MEDIAFAX, că președintele PNL Sector, Ciprian Ciucu, șeful PNL București, Violeta Alexandru, europarlamentarul Rareș Bogdan și șeful Cancelariei premierului Ludovic Orban, Ionel Dancă urmează să fie măsurați într-un sondaj de opinie, începând de luni.

 

Citește și