Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Rareș Bogdan: Vă asigur că partidul va rămâne unit, vom câştiga alegerile şi după, ne punem la masă şi vom continua să guvernăm

VIDEO | Rareș Bogdan: Vă asigur că partidul va rămâne unit, vom câştiga alegerile şi după, ne punem la masă şi vom continua să guvernăm

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, a declarat mierucri seară la Digi24 situația din PNL nu este atât de tensionată precum pare, dând asigurari că partidul va rămâne unit și după Congresul din 25 septembrie, unde îl vede câștigător clar pe Florin Cîțu și vor continua guvernarea. Eurodeputatul a precizat că în perioada următoare premierul va promova un act normativ care să prevadă sancţiuni drastice pentru cei care urcă băuţi la volan, el menţionând că premierul face acest demers „tocmai pentru că a înţeles momentul”.

„Nu e nimic grav. Sigur că puţin m-a indispus că Florin Cîţu a fost unul dintre cei care alături de mine, de Dan, de Florin Roman, a fost în prima linie a războiului cu PSD. Patru-cinci oameni din Partidul Naţional Liberal. Atunci nu a apărut nimic. Deci în războiul crunt cu Liviu Dragnea şi cu liderii PSD nu a apărut nimic despre Florin Cîţu, deşi a fost un vârf de lance în războiul cu PSD. Şi în această luptă internă, acest festival al democraţiei, apare o informaţie de acum 21 de ani care e prezentată ca un fapt reprobabil”, a declarat Rareş Bogdan.
Eurodeputatul vine să liniștească opinia publică cu privire la situația din PNL, afirmând că guvernarea merge în continuare bine făcând referire la cifrele care indică o creștere economică de 13,6% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.
„Vă asigur că nu e nimic altfel decât e în alte partide. (…) Situaţia nu e deloc atât de tensionată cum pare. Sunt două viziuni diferite, dar în niciun caz nu suntem într-un război. (…) Nu se întâmplă lucruri atât de grave pentru că guvernarea merge înainte, de Guvern de ocupă colegii noştri, miniştrii noştri, de Parlament se ocupă colegii noştri care sunt în Parlament. Ţara nu stă, pentru că altfel nu am mai avea creştere de 13,6%, ţara merge înainte. (…) Sunt unele tuşe groase care au fost aruncate în spaţiul public de actualul preşedinte al partidului nostru şi am fost nevoiţi să răspundem. (…) Vă asigur că partidul va rămâne unit, vom câştiga alegerile şi după, ne punem la masă şi vom continua să guvernăm”, a adăugat Rareş Bogdan.
Rares Bogdan a subliniat că în PNL nu se vor crea tabere separate după alegerile interne pentru funcţia de preşedinte al partidului.
Autor

Citește și