Răspunsul lui Darius Vâlcov, întrebat dacă a demisionat
„Nu am demisionat”, a spus Vâlcov.
În cursul zilei de sâmbătă, după ce Darius Vâlcov a fost audiat, vineri seara, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în calitate de suspect, în spațiul public au apărut informații că acesta ar fi demisionat din postul de ministru.
În același timp, mai mulți comentatori politici au apreciat că Vâlcov ar trebui să demisioneze.
Tot sâmbătă, co-președintele PNL Alina Gorghiu a scris, pe Facebook, că premierul Victor Ponta ar trebui să-i solicite demisia de onoare ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, întrucât un membru al Executivului urmărit penal nu poate avea decât o contribuție negativă la imaginea României.
„Calitatea de urmărit penal într-un dosar de corupție îl obligă pe ministrul Finanțelor, dl Darius Vâlcov, să demisioneze din Guvern. Ca jurist, respect prezumția de nevinovăție, care i se aplică și domniei sale. Ca cetățean al României, am renunțat să mai acord prezumția de competență miniștrilor din cabinetul Ponta, dar îmi doresc ca finanțele țării să fie gestionate de o persoană a cărei integritate nu este atinsă de nicio suspiciune de corupție”, a spus Gorghiu.
Co-președintele PNL îl acuză pe Victor Ponta că nu observă „elefantul din bucătărie” și în loc să-i ceară demisia de onoare lui Vâlcov, laudă contribuția acestuia la Codul fiscal.
„Premierul Ponta declara, în decembrie, anul trecut, că atât el, cât și miniștrii săi s-ar retrage din Guvern în cazul în care ar fi urmăriți penal. Astăzi, când ar trebui să-i solicite demisia de onoare lui Darius Vâlcov, face o eschivă jenantă de la subiect. Ca și cum n-ar observa elefantul din sufragerie, Ponta ne vorbește despre contribuția decisivă a ministrului Vâlcov la Codul fiscal. Un ministru urmărit penal nu mai poate avea decât o contribuție negativă la imaginea și credibilitatea României”, susține Alina Gorghiu.
Și premierul Victor Ponta a scris, sâmbătă dimineață, pe Facebook, că Darius Vâlcov a avut și va continua să aibă „un rol determinant” în cel mai important proiect al Guvernului din acest an: Codul Fiscal.
„Cel mai important proiect al Guvernului în anul 2015 este Codul Fiscal (la care Darius Vâlcov a avut și va continua să aibă un rol determinant!). Vreau să asigur pe toată lumea că acest proiect merge mai departe, cu orice preț și în orice conjunctură politică! Dezvoltarea economică a țării este direct legată de adoptarea și implementarea acestui nou Cod – posibilă datorită muncii oamenilor din această țară și rezultatelor guvernării din 2012-2015!”, a scris Ponta.
Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, este acuzat de trafic de influență, fiind suspectat că, în calitate de primar al orașului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor contracte, cel din urmă promițându-i 20 la sută din sumele încasate.
Vâlcov a fost audiat, vineri seară, de procurorii DNA, în calitate de suspect.