Prima pagină » Știri politice » Răspunsul lui Liviu Dragnea la întrebarea: „Candidați sau nu la alegerile prezidențiale din 2019″

Răspunsul lui Liviu Dragnea la întrebarea: „Candidați sau nu la alegerile prezidențiale din 2019″

Răspunsul lui Liviu Dragnea la întrebarea: „Candidați sau nu la alegerile prezidențiale din 2019
„Nici nu m-am gândit să candidez, nici nu m-am gândit să nu candidez", a răspuns Liviu Dragnea atunci când a fost întrebat dacă vrea sau nu să fie candidatul PSD-ului la alegerile prezidențiale din 2019, adăugând că până acolo mai este cale lungă și că prioritatea lui în acest moment este implementarea programului de guvernare. „Restul sunt jocuri politice", a adăugat Dragnea.
În așteptarea deciziei CCR referitoare la excepția ridicată pe dreptul condamnaților penal de a face parte din guvern, lege care l-a împiedicat pe Liviu Dragnea să ocupe funcția de premier al României după ce PSD a câștigat la scor covârșitor alegerile parlamentare, liderul PSD susține că nu are astfel de frământări și întărește ideea că îl susține în continuare pe Sorin Grindeanu, dar și programul de guvernare. 
 
„În ceea ce privește intenția mea de a deveni premier, am spus-o și o repet, îl susțin în continuare pe premierul Grindeanu și susțin programul de guvernare și, indiferent ce spun unii colegi ai mei, principalul obiectiv este să se aplice fiecare articol, în fiecare domeniu. Asta e cel mai important, restul sunt jocuri politice. Nu am aceste preocupări în acest moment”, a declarat Liviu Dragnea la Parlament. 
 
Întrebat dacă, așa cum susțin mai mulți colegi de partid, are în vedere o candidatură la prezidențiale în anul 2019, șeful social-democraților a răspuns că nu și-a pus încă această problemă, reiterând că mai e destul până atunci și că acum esențial este să se respecte programul de guvernare. 
 
„Tocmai asta spun, cel mai important este ca programul de guvernare să se implementeze, iar până în 2019 mai este cale lungă. Nu am această preocupare acum, vă spun sincer, nici nu m-am gândit să candidez, nici nu m-am gândit să nu candidez”, a precizat Dragnea.  
 
Magistrații Curții Constituționale au amânat, joi, pentru a patra oară, decizia în cazul Legii 90/2001 care îi interzice liderului PSD, Liviu Dragnea, să facă parte din Guvern din cauza condamnării definitive cu suspendare primită în dosarul „Referendumul”, termenul fixat pentru o nouă deliberare fiind 4 mai.
 
 
 

Citește și