Răspunsul oficial al lui Dragnea și Tăriceanu la criticile SUA pe Legile Justiției: „Deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului”
Dragnea și Tăriceanu subliniaza că SUA trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care are drept scop doar consolidarea independenței sistemului judiciar și eliminarea influențelor politice în funcționarea Justiției, fără să rateze ocazia să invoce drept argumente faptul că Legislativul este același care a adoptat Declarația privind aniversarea a două decenii de Parteneriat Strategic România – SUA, a aprobat alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare, a decis participarea forțelor armate ale României în teatrele de operațiuni din Afganistan și Irak precum și în cadrul cooperării în coaliția anti-ISIS/DAESH alături de SUA și alți aliați, dar și același care a adoptat legile privind achiziționarea sistemului de apărare antirachetă Patriot.
Cei doi președinți ai camerelor Parlamentului și-au exprimat în mesajul transmis „speranța” că declarația transmisă de oficialii americani a fost făcută „cu bună credință: „nu putem să nu remarcăm că ea nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spațiul public românesc.
Natura și forma Declarației Departamentului de Stat al SUA sunt de neînțeles în contextul în care este greu de imaginat că în Statele Unite ar fi putut avea loc încălcările drepturilor și libertăților cetățenești la care asistăm frecvent în România. Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa. Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați. E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate. Este de asemenea de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale. Nu în ultimul rând este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii”, mai scrie în sursa citată.
Situațiile enumerate, numite de Dragnea și Tăriceanu „abuzuri” sunt invocate ca principale argumente pentru începerea dezbaterilor pe Legile justiției, cei doi președinți ai Camerelor explicând că fiecare amendament are scopul „de a îndrepta abuzurile și vulnerabilitățile” sistemului actual de justiție.
„Parlamentul României ar fi bucuros să pună la dispoziție Departamentului de Stat al SUA întreaga documentație referitoare la principiile care au stat la baza elaborării propunerilor actuale de reformă a sistemului judiciar, principii larg susținute de asociațiile profesionale ale magistraților din România care au luat parte activ la dezbaterile ce se desfășoară în această perioadă”, își încheie Dragnea și Tăriceanu mesajul.
Departamentul de Stat al SUA a dat publicității, luni, o declarație prin care își exprimă îngrijorarea față de slăbirea independenței justiției în România și cere Parlamentului să respingă propunerile care afectează statul de drept și lupta împotriva corupției.
„Statele Unite observă cu îngrijorare că Parlamentul României discută proiecte de legi care ar putea submina lupta împotriva corupției și slăbi indepedența justiției. Aceste legi, propuse inițial de Ministerul Justiției, amenință progresele făcute în ultimii ani de România în construirea unor instituții judiciare puternice protejate de interferența politică”, se arată în declarație.
Departamentul de Stat solicită Legislativului de la București să nu dea curs propunerilor care ar putea afecta statului de drept și lupta împotriva corupției.
„Cerem Parlamentului României să respingă propunerile care ar putea slăbi statul de drept și ar putea periclita lupta împotriva corupției”, mai precizează sursa citată.