Prima pagină » Știri politice » Răspunsul unui lider PSD când a fost întrebat dacă în partid e democrație

Răspunsul unui lider PSD când a fost întrebat dacă în partid e democrație

Răspunsul unui lider PSD când a fost întrebat dacă în partid e democrație
Dumitru Buzatu a declarat, întrebat dacă în PSD e democrație, că în partid democrație este „în unele puncte chiar excesivă", în condițiile în care au apărut candidați pentru funcțiile de conducere ale formațiunii pe care nu îi cunoaște deloc.

„E democrație în unele puncte chiar excesivă, din moment ce sunt candidați pe care nici eu nu îi cunosc, deși sunt membru de la inființarea acestui partid”, a afirmat președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, întrebat dacă e democrație în PSD.

Chestionat dacă tot democratic ar fi ca secretarul general să nu mai fie ales în Congres, ci numit de președintele PSD, Dumitru Buzatu a răspuns: „Nu știu ce se va decide, pentru că sunt foarte multe opinii exprimate, sunt diverse idei deja conturate. Toate acesta vor fi puse în dezbaterea CEx de astăzi (vineri – n.r.) și rezultanta se va stabili printr-un vot majoritar”.

Reacția acestuia vine după ce Mediafax a relatat că, potrivit unor surse din PSD, un social-democrat va propune în CEx ca secretarul general să nu fie votat la Congres, ci să se revină la nominalizarea acestuia de către președintele partidului. În cazul în care propunerea este bine primită de către social-democrați, aceasta va fi realizată prin modificarea statului.

Congresul extraordinar al PSD are loc sâmbătă, la Sala Palatului, începând cu ora 11.00. Social-democrații vor alege președintele, președintele executiv și secretarul general al formațiunii.

Pentru funcția de președinte al PSD candidează Viorica Dăncilă, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae și Cătălin Stoichiță. Potrivit surselor Mediafax, Viorica Dăncilă îi mai are contracandidați pe Ecaterina Andronescu și Răzvan Ilie Rotaru.

Candidații pentru poziția de președinte executiv al partidului sunt Daniel Suciu, Daniel Florea, Eugen Teodorovici. Și Sorin Bota s-ar fi înscris pentru a deveni numărul doi în partid, au explicat surse din PSD.

În competiția pentru funcția de secretar general al PSD s-au înscris Marius Dunca, Codrin Ștefănescu, Gabriel Petrea, Mihai Fifor, Felix Stroe și Rodica Nassar.

Autor