Război juridic în PSD: Partidul a solicitat analiza avocaților în cazul atacului lansat de Eugen Teodorovici: Marcel Ciolacu, înainte să candideze, trebuie să-și dea demisia din toate funcțiile
PSD a comandat o opinie juridică cu privire la legalitatea actualei conduceri interimare a partidului, după ce senatorul Eugen Teodorovici, candidat la șefia PSD, a lansat mai multe atacuri la adresa liderului interimar Marcel Ciolacu. Social-democratul a afirmat că deciziile partidului sunt nule și PSD riscă chiar desființarea câtă vreme actuala echipă interimară în frunte cu Marcel Ciolacu nu apare în Registrul Partidelor Politice. Senatorul PSD mai spune că toate actele semnate de actualii lideri interimari PSD în relațiile cu terții s-au făcut prin încălcarea legii.
Casa de avocatură „MP Partners”, a trimis PSD, sâmbătă, o opinie potrivit căreia indicarea persoanelor care ocupa functii de conducere, spre cunoștința Tribunalului, „nu reprezinta o obligatie imperativa” în cazul unei conduceri interimare, se arată în documentul consultat de stiripesurse.ro
În analiza avocaților scrie că actuala conducere interimara a PSD a fost notificată Autorității Electorale Permanente în 12 decembrie 2020, in vederea efectuării înregistrării în registrul fiscal al partidelor politice, „astfel că, din punct de vedere al activității financiare și electorale a partidului, sunt întrunite toate cerințele de legalitate”.
Marcel Ciolacu nu trebuie să demisioneze ca să candideze la șefia PSD la Congres, susțin avocații
Senatorul PSD Eugen Teodorovici a publicat sâmbătă pe Facebook un extras din Registrul Partidelor Politice, emis în data de 5 august, în care este stipulat că președintele PSD este Viorica Dăncilă, președintele executiv – Eugen Teodorovici, iar secretarul general – Mihai Fifor. Social-democratul spune că toate actele semnate de actualii lideri interimari PSD în relațiile cu terții s-au făcut prin încălcarea legii.
Teodorovici: Marcel Ciolacu, în calitate de „președinte” interimar al PSD și toți cei care au semnat/angajat într-un fel partidul în relațiile cu terții, au încălcat legea
„Iar în contextul actual, putem să ne gândim la cel puțin un aspect important: asumarea și validarea listelor de candidați pentru alegerile locale”, atrage atenția Teodorovici. Acesta semnalează chiar pericolul desființării PSD.
https://www.facebook.com/EugenOrlandoTeodorovici/posts/4483353855038549?__xts__[0]=68.ARDAZDmrlHAp4rq22bJ1uQQE9FFtylvEUj5biWB2SpMx33GsaVoBNuvBFS2zsW3_wAsIG9BLrZA2uX0pJeESCFWmuwuCymgsAgC-gTVqpiIGGxZRd-51vAGy0LG_QC3_-Bqu3VGmjTHnTF_A0jkyWwPBzB1hGSwYbvGuxjX3GQAdLPDbQIDmiW2_FmEH142hDU5mRbyuI4A3KpY1QxQfjxAypVEbrhwvlPg9p8pgTNM16klu4yPFUTcpATmmE9A9gxSnzecc7mHZJhSjjKK817wbX6_YnGvvkJUzDakAn_aligXl_xP2L1vxJb1x-cY1JvauQsZF7a05alaD7Rk44K6vkw&__tn__=-R
Fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat pentru Europa Liberă că desemnarea viitorului președinte trebuie realizată în Congres pe actualul Statut. Acesta nu prevede votarea unei liste care să cuprindă președintele, secretarul general, prim-vicepreședinții și vicepreședinții partidului, ci votul ar trebui să fie uninominal.
Eugen Teodorovici dorește să intre într-o competiție directă cu Marcel Ciolacu, nu într-una pe moțiuni
Practic, Eugen Teodorovici dorește să intre într-o competiție directă cu Marcel Ciolacu, nu într-una pe moțiuni. Un delegat PSD la Congres ar vota astfel doar președintele partidului, nu o listă pe care să fie toată conducerea de la președinte, prim-vicepreședinte, secretar general și vicepreședinți.
Reamintim că termenul limită până la care s-au putut depune candidaturile pentru Congresul PSD a fost vineri, 7 august, la ora 16.00. Congresul PSD ar urma să fie organizat în data de 22 august, cel mai probabil în format online, dar procedura este contestată de Eugen Teodorovici, fostul ministru de Finanțe, care și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de președinte al partidului.
Conducerea interimară a partidului a stabilit ca la Congres candidaturile pentru funcțiile de conducere să se facă pe moțiuni, adică cel care vrea să candideze pentru funcția de președinte să vină și cu echipa de prim-vicepreședinți și vicepreședinți.
Senatorul PSD amenință că va da partidul în judecată pentru încălcarea statutului în ce privește desemnarea candidaturilor uninominale
„Prin hotărârea CExN din 30.07.2020 s-a modificat Statutul PSD, încălcându-se astfel chiar prevederile Statutului de la art. 119, alin. 1, conform cărora doar Congresul PSD: „adoptă sau modifică, prin hotărâre, Statutul PSD, cu votul a cel puțin 2/3 din numărul delegaților prezenți”, susține Teodorovici.
„Eu, astăzi îmi depun candidatura și voi atașa toate documentele, inclusiv paragrafele din Statut care stabilesc această procedură. Dacă nu se respectă Statutul PSD, voi merge în instanță și am să câștig. Statutul poate fi modificat doar de Congres și aprobat de Tribunal. Nu poți să stabilești în CEX modificările, să pui la punctul 1 al ordinii de zi de la Congres modificare statutului și la punctul doi să alegi conducerea în baza modificărilor, așa cum vrea Ciolacu. Ei nu cunosc nici legile țării, nici statutul partidului.”, a mai declarat Eugen Teodorovici pentru Digi24.ro.
Surse din conducerea PSD susțin că din echipa lui Marcel Ciolacu ar urma să facă parte Gabriela Firea și Sorin Grindeanu, primvicepreședinți și alți 11 vicepreședinți: trei pe domenii de activitate și opt vicepreședinți pe regiuni.