RĂZBOIUL VALIZELOR. Dragnea: Iohannis e PANICAT la ideea că vine momentul să dea SOCOTEALĂ. A făcut UZ DE FALS. Asta înseamnă că e un INFRACTOR
„Vreau să comentez puțin reacția președintelui Klaus Werner Iohannis de marți. Eu am văzut, ca mulți alții, un om în panică, foarte nervos și iritat, dar în panică și este firesc pentru că vedem un președinte care e panicat pentru că vede că se destramă sistemul odios care l-a protejat și încă îl protejează. Domnul Iohannis vede cum se strange funia în jurul parului și trebuie să dea socoteală pentru faptele odioase din anii trecuți. Eu am prezentat documente care tocmai au fost băgate la sertar, ca și cum sunt lucruri neimportante, ca și cum vorbim de un om obișnuit. Nu a putut să răspundă în schimb a pus placa cu infractorii. Mai era cineva care folosea placa cu infractorii, Kovesi. Când a început să se discute serios despre Onea si Portocală a spus că acestea sunt minciuni și e un asalt al infractorilor și penalilor. Ulterior s-a dovedit că erau mai penali cei care anchetau decât penalii. Dacă folosește președintele cuvântul infractori, poate să devină periculos pentru România, că este un om care a comis infracțiuni. Și nu mie trebuie să îmi răspundă, ci românilor”, a declarat Liviu Dragnea.
Liderul PSD l-a acuzat pe șeful statului și pe procurorul general Augustin Lazăr de minciună.
„Îmi aduc aminte când Iohannis nu avea niciun dosar penal și nu a fost niciodată cercetat penal. Ce avem apoi. Nouă dosare penale dintre care unul clasat. Iohannis a știut despre acele dosare pentru că s-a făcut documentația domnului Lazăr numit în funcție de Iohannis. Deci ne-a mințit Iohannis că nu a avut dosar, așa cum ne-am mințit și domnul Lazăr când știa că semnase protocoale”, a mai spus Liviu Dragnea.
Președintele PSD l-a catalogat pe Klaus Iohannis ca fiind un infractor.
„Cele șase dosare conțin documente reale și sunt documente din instanțele de judecată care îl vizează pe domnul Iohannis. Sunt chiar declarații publice din comunicatele Administrației Prezidențiale. Cum să spui că niște comunicate prezidențiale ale instituției pe care le conduci sunt fake-uri? Un testatment fals prin care a luat președintele cu japca o casă a statului român. Tot acolo apar soția și soacra în calitate de moșenitori falși. Și nu o spun eu, ci documentele din instanță. Veți găsi un contract de vânzare-cumpărare fake, adică fals. Ai făcut uz de fals. Asta înseamnă că președintele nostru e un infractor. E ceva la care nu vrea, dar nici nu poate să răspundă președintele. Veți găsi și declarații de avere fake, în acele dosare, în care și-a diminuat de câteva zeci de ori veniturile din chirii”, a mai spus liviu Dragnea.
Liviu Dragnea a anunțat că luni va mai veni cu o valiză de informații despre șeful statului.
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că informațiile furnizate cu o zi înainte de Liviu Dragnea și care îl vizează sunt „fake news”, catalogându-l pe acesta un disperat care progresează.
„Asta se întâmplă când un infractor ajunge în vârful statului, iar acest infractor Dragnea progresează, nu în domeniul statului de drept, ci în domeniul fake news. E ceea ce în ziua de azi se numește fake news, înainte de numeau minciuni. Am avut Caragiale, bilețelul roz și am ajuns în faza cu valizele. Așa se întâmplă dacă infractorii ajung în vârful statului”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Întrebat de valiza reală, cea care a ajuns la Rise Project, președintele spune că îi este străină, deși unii insinuează că ar avea cunoștință.”Nu știu ce e cu aceste valize, nu am nicio legătură. Omul (n.r.: Dragnea) este disperat și are probleme majore și caută să aducă vorba despre alte lucruri și aduce manevre de manipulare”,a mai spus președintele.
Declarațiile vin după ce, cu o zi în urmă, președintele Liviu Dragnea a mers în Parlament cu două valize, reacționând în acest mod la ancheta Rise Project ce se bazează pe o valiză cu documente Tel Drum, despre care jurnaliștii spun că a fost găsită de un sătean din Teleorman. Într-o valiză, liderul PSD a adus gogoși, iar în a doua se aflau acte, cum ar fi ordonanța de clasare a unui dosar ce-l viza pe Klaus Iohannis, semnată de Cristian Lazăr, dar și informări cu privire la cauzele penale clasate în care a fost implicat președintele.
Senatorii PSD decid votul în cazul Tăriceanu după consultarea dosarului
Dragnea, a mai declarat că are „mari rezerve” privind cererea DNA de urmărire penală a lui Călin Popescu Tăriceanu pentru că a venit în preajma moțiunii de cenzură anunțată de opoziție.
„Nu știu ce este în dosar, pot spune doar că mi se par câteva coincidențe stranii. Chiar ieri, înainte de ziua în care Tăriceanu trebuia să meargă la Congresul ALDE, a apărut această solicitare. De asemenea, mi se pare o coincidență faptul că este în siajul perioadei în care PNL vrea să depună moțiune de cenzură. Nu mai cred demult în coincidențe. Din acest motiv, eu personal am o rezervă. Dar nu pot să fac alte comentarii, neștiind dosarul”, a spus Liviu Dragnea despre cererea DNA.
Întrebat cum vor vota senatorii PSD cererea de urmărire penală, acesta a spus că trebuie consultate documentele.
„Senatorii PSD în primul rând trebuie să ia la cunoștință despre documentele și informațiile și acuzațile care sunt trecute acolo. Abia după aia putem vorbi despre cum vor vota. Nu se poate pronunța nimeni înainte. Am mari rezerve legat de acest demers”, a spus liderul PSD.
„Eu nu l-am sunat pe domnul Tăriceanu până acum, pentru că, sincer, nu am vrut să-l deranjez, nici nu m-a sunat. Când mă sună, îi răspund cu drag și oricând dorește să facem o ședință de coaliție, bineînțeles că o facem, mai ales că ei au și congresul în aceste zile și o parte sunt plecați”, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea.
Acesta a adăugat că l-a sunat în schimb pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, care i-a spus că a aflat din presă despre cererea procurorilor.
„Eu când am aflat din presă despre acel lucru, recunosc că l-am sunat pe domnul Toader. Din câte îmi aduc eu aminte, poate greșesc, știu că procedura era prin Ministerul Justiției. Nu sunt sigur că asta e procedura, dar l-am sunat și l-am întrebat dacă știe ceva și dacă el a făcut demersul și mi-a spus că și dumnealui a aflat tot din presă”, a declarat Dragnea.
Vicepreședintele Senatului, Claudiu Manda, a declarat că miercuri, în jurul orei 15.00, a primit la Senat solicitarea procurorilor DNA de urmărire penală pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, precizând că dosarul are 73 de volume „care conțin între 200-300, 130, 199 de file”. Manda a mai spus că nu a discutat cu președintele Senatului, având în vedere că este un subiect „sensibil”.
DNA a anunțat, joi, că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanții unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiționale la un contract comercial, banii fiind folosiți pentru campania electorală.
Dragnea, a mai spus că a luat act de rezoluții PSD Ialomița și Dâmbovița dar că este „puțin probabil” ca CExN să revină asupra deciziilor de excludere a lui Marian Neacșu și Adrian Țuțuianu.
„Oricând am fost deschis să discut cu orice membru din partid. Am citit documentele adoptate, am luat act de ele. Dacă în următorul CExN cineva va dori să reluăm discuția despre asta, nu o să mă opun”, a spus liderul PSD, Liviu Dragnea, despre rezoluțiile adoptate de PSD Ialomița și Dâmbovița în sensul susținerii lui Marian Neacșu și Adrian Țuțuianu.
Întrebat dacă este posibil ca CExN al PSD să revină asupra decizie, Dragnea a răspuns: „Puțin probabil, adică nu mai este un astfel de precedent. Pe baza documentelor adoptate în două organizații județene, nu se poate”.
Dragnea a mai spus că are o relație „excepțională” cu directorul SIE, Gabriel Vlase, cu care nu a vorbit deloc de când a fost ales în fruntea serviciului secret, și că nu a participat la ziua acestuia.
„Eu nu am avut onoarea să fiu invitat la acel eveniment, nu cred că mă calific să fiu invitat de dl Gabriel Vlase, pentru că am înțeles că a fost o întâlnire foarte privată. Nu sunt în cercul dumnealui de apropiați”, a Dragnea, întrebat dacă a fost la ziua șefului SIE, Gabriel Vlase.
Întrebat despre relația sa cu Vlase, fost vicepreședinte PSD, Dragnea a spus: „Excepțională. Nu am vorbit deloc. Nemaiavând legătură Parlamentul cu SIE și nemaifiind membru de partid directorul SIE, nu prea mai avem subiecte comune de discuție”.
Liderul PSD a spus că dacă la ziua șefului SIE s-a discutat despre moțiunea de cenzură a opoziției, atunci participanții și-au pierdut timpul.