Prima pagină » Știri politice » Răzvan Cuc, validat ministrul Transporturilor. Cele 5 autostrăzi pe care le are în plan

Răzvan Cuc, validat ministrul Transporturilor. Cele 5 autostrăzi pe care le are în plan

Răzvan Cuc, validat ministrul Transporturilor. Cele 5 autostrăzi pe care le are în plan
Comisiile permanente pentru Politică economică, reformă și privatizare, respectiv Industrii și servicii din Parlament l-au validat, miercuri, pe Răzvan Alexandru Cuc, candidatul PSD pentru funcția de ministru al Transporturilor, 37 de voturi fiind pentru, 12 împotrivă și 11 abțineri. El a declarat că 5 autostrăzi sunt prioritare, urmând a fi finalizate pe bani europeni până în 2021.

Răzvan Alexandru Cuc s-a referit la starea precară a infrastructurii și a arătat care ar fi proiectele prioritare, majoritatea fiind cele de pe coridoarele pan-europene (rutier și feroviar). Cuc a spus că cinci autostrăzi sunt prioritare până în 2021: Pitești-Craiova, o autostradă „care va străbate munții între Transilvania și Moldova” Târgu Mureș-Iași, Timișoara-București „care să unească Transilvania cu Oltenia și Țara Românească”, a patra Comarnic-Brașov și a cincea Iași-București.

Despre căile ferate, viitorul ministru a spus că are în vedere reabilitarea podurilor dunărene pe traseul București-Constanța și linia Sighișoara-Coslariu.

Candidatul pentru Transporturi a mai arătat că are în vedere continuarea investițiilor de la Metroul bucureștean. Principalele proiecte la metrou ar fi Magistrala 4, linia Râul Doamnei-Eroilor, inclusiv Valea Ialomiței, Magistrala 4 pe secțiunea Bazilescu-Străulești, Magistrala 1 Mai-Otopeni, magistrala 5 Eroilor-Universitate până la Piața Iancului.

El a vorbit și despre lucrările de modernizare la aeroporturi, iar Portul Constanța este văzut ca un obiectiv strategic pe termen lung.

La ieșirea de la audieri, ministrul Cuc a arătat că a mai lucrat în Ministerul Transporturilor, coordonând activitățile aeriene și rutiere. „Mă întorc cu proiectele expuse referitoare la Tarom. Doresc să revitalizăm această companie românească, ea trebuie să reintre pe profit, este una dintre priorități”, a spus Cuc.

El a arătat însă că Tarom va fi și anul acesta pe pierdere, chiar dacă fostul manager străin a fost elberat din funcție, pentru că nu și-a îndeplinit țintele de performanță.