Prima pagină » Știri politice » Reacția dură a lui Klaus Iohannis după ce deputații au făcut scut în jurul lui Ponta

Reacția dură a lui Klaus Iohannis după ce deputații au făcut scut în jurul lui Ponta

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, cu privire la respingerea de către deputați a urmării penale a premierului pentru conflict de interese, că „regretă" că astăzi coaliția de guvernare „a impus" o decizie prin care Parlamentul obstrucționează actul de justiție.

Decizia deputaților de a respinge cererea DNA de începere a urmăririi penale pe numele lui Victor Ponta și pentru conflict de interese este o dovadă „de maximă iresponsabilitate”, s-a plâns Klaus Iohannis, printr-un comunicat transmis la scurt timp după votul din plenul Camerei.

„Este o dovadă de maximă iresponsabilitate și de sfidare la adresa cetățenilor faptul că parlamentarii ce alcătuiesc majoritatea împiedică justiția să-și facă datoria, sunt dispuși să distrugă instituția Parlamentului, așa cum ar trebui ea să funcționeze într-un stat de drept, și să afecteze imaginea României pentru a salva politic o singură persoană”, a transmis Iohannis.

Șeful statului a reiterat că soluția acestei crize este demisia premierului: „Îmi mențin punctul de vedere conform căruia Parlamentul nu ar trebui să obstrucționeze actul de justiție. Regret faptul că astăzi coaliția de guvernare a impus o decizie în sens contrar. Regret, totodată, faptul că Parlamentul s-a transformat într-un scut de protecție pentru persoana Victor Ponta, bănuită de fapte penale. (…) Majoritatea parlamentară refuză să accepte semnalul dat de cetățeni, care a fost unul foarte clar: stop corupției, politică făcută cu integritate și responsabilitate. În continuare consider că soluția pentru ieșirea din actuala situație este demisia domnului Victor Ponta din funcția de prim-ministru”.

Autor