Reacția liberalilor la modificarea programului de guvernare al PSD: Noaptea ca hoții
„Acest Guvern nu poate fi altceva decât brațul armat al unui adevăr strâmb și incult, pendulând între utopie și distopie. (…)Din păcate, ne aflăm în fața unui partid îndrăgostit de propriul program de guvernare, un program inept în esența lui, ce demonstrează că obsesia îndeplinirii planului cincinal pare să nu fi dispărut din reflexele comuniste ale PSD. (…) sunt scene drepte de tirania comunistă nord-coreeană. Coduceți prin frică și teroare domnul Dragnea, iar lucru acesta se va îndrepta împotriva dumneavoastră”, declarat liberalul Ben-Oni Ardelean, luând cuvântul în plenul reunit, în calitate de reprezentant al PNL.
Liberalul i-a acuzat pe social-democrați că au schimbat programul de guvernare „noaptea ca hoții”.
„Înțeleg că azi noapte ca hoții ați schimbat și programul de guvernare prin care vreți să aruncați în aer toată economia românească. (…) bunul, simț, civilizația, onoarea, curajul sunt lucruri, concepte departe de acest moment penibil”.
Deputatul PNL i-a reproșat lui Liviu Dragnea că și-a îngenunchiat propriul partid.
„M-am uitat cu mare băgare de seamă la fețele parlamentarilor PSD atunci când a vorbit domnul Tudose. Se citeau o pasiune și un entuziasm extraordinare pe fețe voastre. Nu știu cât ați înțeles din discursul acesta (…) M-am gândit să vorbesc despre onoare și demnitate. Însă, cum să vorbesc despre asta când v-ați îngenunchiat propriul partid, domnule Dragnea, pe parlamentarii PSD și i-ați umilit în așa mod încât le este rușine să mai iasă din casă?”, a spus Ben-Oni Ardelean.
Ben-Oni Ardelean a susținut că președintele PSD l-a numit prim-ministru pe „repetentul clasei care a luat fix nota zero” la o „cică evaluare”.
PNL le-a cerut deputaților care au avut curajul să spună „pe holuri” adevărul din interiorul PSD să aibă „demnitatea de a vota liber”.
PNL a cerut partidelor parlamentare să nu voteze Guvernul Tudose.