Reacția lui Dragnea, după sesizarea CCR de către Avocatul Poporului: Ca să ne lămurim…
„Am câteva observații ca să ne lămurim: nu intenționez să merg prim-ministru acum, nici acum, nici mâine, nici anul ăsta. Am dat un vot de încredere și l-am dat din toată inima actualului Cabinet, îl sprijin pe Sorin Grindeanu și Cabinetul lui și eu și partidul și coaliția guvernamentală din toate puterile. Deci nu am de gând să fac vreun pas în sensul ăsta. Am decis să fiu președintele Camerei Deputaților și aici rămân”, a spus Dragnea.
El a arătat că a văzut că Administrația Prezidențială a făcut presiuni asupra CCR și a Avocatului Poporului în această speță și a menționat că acest lucru este „nepermis”
„În schimb, ceea ce am văzut astăzi speram să nu mai văd niciodată în România. Am văzut două presiuni nepermise din partea Administrației Prezidențiale – dacă doamna a vorbit serios, dacă a vorbit în numele Administrației, să nu se fi trezit vorbind singură – și anume o presiune nepermisă asupra judecătorilor de la Curtea Constituțională transmițându-le ca nu cumva să ia în seamă ce a sesizat Avocatul Poporului și, de asemenea, o amenințare și o presiune pe Avocatul Poporului căruia i s-a transmis că trebuie să țină cont de ceea ce vrea președintele României”, a afirmat Dragnea.
El a ținut să remarce „înțelepciunea” Avocatului Poporului care a stat deoparte de disputele politice în ultimele zile și nu a introdus această acțiune până când nu s-a finalizat instalarea Guvernului.
„De aici încolo decide de Curtea Constituțională. Pentru mine este mai puțin important ce decizie va lua”, a conchis Dragnea.
Președintele Klaus Iohannis este indignat de demersul Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, de a ataca la CCR Legea 90/2001, demers pe care șeful statului îl consideră „o acțiune cu unic beneficiar”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Președinției, Mădălina Dobrovolschi .
„În 16 ani nimeni, niciodată, nu a considerat că este o problemă acest criteriu de moralitate pentru viața politică din România. În 16 ani Avocatul Poporului, indiferent de numele persoanei care a ocupat această funcție nu a considerat că textul legii reprezintă probleme pentru drepturile și libertățile cetățenești, drept urmare această lege, în acest interval lung, nu a fost contestată, pentru că până la urmă este interesul tuturor ca societatea să fie condusă de persoane integre”, a arătat Dobrovolschi.