Reacția PNL după ce candidatul Răzvan Sava s-a aliat cu Piedone

Publicat: 12 05. 2016, 13:14

„Conducerea PNL București i-a transmis deja domnului Sava faptul că nu agreează această strategie și că mizează, la alegerile din 5 iunie, pe votul bucureștenilor. PNL București consideră că voturile bucureștenilor nu pot fi tranzacționate. PNL București le transmite bucureștenilor că nu există nicio decizie la nivelul PNL București privind o asociere cu fostul primar al Sectorului 4”, a declarat purtator de cuvant al PNL București, Cezar Preda, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

PNL susține că situația de la Sectorul 4 nu a avut o aprobare politică din partea conducerii PNL București.

„Partidul Național Liberal a anunțat că nu face alianțe preelectorale cu nimeni în afară de bucureșteni. Situația de la Sectorul 4 nu a avut o aprobare politică din partea conducerii PNL București, ci a decurs din campania făcută de domnul Sava, a fost decizia sa personală”, a declarat Cezar Preda, potrivit comunicatului de presă.

Inițial, contactat de MEDIAFAX, Cezar Preda a avut o poziție diferită, de tolerență față de decizia lui Răzvan Sava de a merge cu Piedone în tandem, în campania electorală de la sectorul 4. Deși a spus că partidul nu face niciun fel de alianțe, Preda a precizat că fiecare candidat are propriile tactici de campanie, pentru a atrage voturile utile. „Poziția PNL este clară, nu facem alianțe cu nimeni, dar întotdeauna candidații au tacticile lor de campanie astfel încât votul util să fie adus în zona PNL, fiind un singur tur de scrutin”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL București, Cezar Preda, pentru MEDIAFAX, adăugând că demersul lui Sava se înscrie ” în același registru”.