Reacție dură a lui Toader, după ce avocatul Alinei Bica a anunțat că aceasta este refugiat în Costa Rica
„N-am auzit să primesc astfel de cerere la minister. (..) Nu Ministrul Justiției ia măsurile de interdicție, nu ministerul ridică interdicții, e treaba MAI și a instanțelor de judecată. Ministerul Justiției are cu totul alte competențe și părerea mea e că trebuie să vedeți dacă fiecare și-a făcut sau nu treaba. Să vedem luni dimineața dacă avem. Vă arătam ce documente avem și vedem pașii”, a declarat Tudorel Toader.
Întrebat dacă s-ar impune schimbări legislative privind măsurile preventive, ministrul a spus: „Răspunsul este da. De regulă, unde faptele au un anumit grad de pericol social, unde există perspectiva riscului părăsirii țării, sigur că autoritățile judiciare potrivit competențelor trebuie să dea dovadă de diligență”.
„Doamna Bica are statut protejat și este refugiat în Costa Rica. Reședința sa este acum este în San Jose”, a spus avocatul în sala de judecată, menționând că fosta șefă a DIICOT nu se poate prezenta la procesele din țară din cauza unor probleme de sănătate.
Acesta a precizat că urmează să aibă o intervenție medicală, iar trei luni nu poate călători cu avionul.
„S-au desființat cursele maritime, singurele sunt de marfă. Nu sunt vase de croazieră care să traverseze acum oceanul. De aceea nu a putut să vină în fața dumneavoastră. (..) Doamna Bica va cere să fie audiată prin intermediul videoconferinței, așa cu s-a întâmplat cu cel din Serbia”, a spus avocatul Alinei Bica în sala de judecată.
Judecătorii au respins cererea de audiere prin videoconferință, menționând că nu are statut de refugiat,
„ÎCCJ constată că actele medicale nu dovedesc imposibilitatea de prezență. (..) ÎCCJ constată că aceasta nu are statut de refugiat, are un carnet provizoriu valabil până la 30 ianuarie 2019”, au replicat judecătorii.