„Pentru mine ca parlamentar acest lucru înseamnă că vreau să se respecte legea. Dacă legea prevede desecretizarea acestor protocoale, este foarte bine. Dacă acest lucru este cerut în cadrul unui plan, unui scenariu făcut de domnul Dragnea, împreună cu doamna Dăncilă, împreună cu președintele comisiei de control, asta-i altceva”, a declarat deputatul PNL Cezar Preda, la RFI, solicitat să comenteze demersul Guvernului privind desecretizarea protocoalelor încheiate de SRI cu instituțiile statului.
Cezar Preda a afirmat că aceasta „cascadă a solicitărilor este în funcție de ce turnătorie” apare seara la TV.
„Toată cascada asta a solicitărilor este în funcție de ce se întâmplă pe agenda zilei, depinde ce turnătorie ordinară mai apare în fiecare seară la televizor și reacția este la nivel guvernamental. Este foarte grav, din punctul meu de vedere, că România ajunge să-și conducă destinele prin Guvernul său, în funcție de problemele pe care le au anumiți oameni politici”, a spus Preda.
Deputatul liberal a afirmat că desecretizarea protocoalelor nu va aduce nimic nou.
„(…) Desecretizarea lor nu va aduce absolut nimic nou și nu va schimba cu absolut nimic starea de fapt. Dacă aceste protocoale au avut un caracter legal, au avut o componentă legală, limitativă și bazată pe ceea ce înseamnă securitatea națională, lucrurile vor rămâne așa, nu vor schimba cu nimic nici modul în care este perceput domnul Dragnea, nici modul în care sunt percepuți cei care acum se toarnă între ei și care, culmea, acuzau că există un stat paralel și toată România a văzut de fapt că ei erau statul paralel, ei erau în mijlocul acestui stat paralel, în care puneau guverne, puneau oameni pe funcții importante, în urma unor întâlniri informale în spații private”, a spus Preda.
Premierul Viorică Dăncilă a solicitat vineri desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI și alte instituții ale statului, având în vedere interesul public, precum și poziția oficială exprimată astăzi de Administrația Prezidențială, informează un comunicat al Executivului.
Potrivit sursei citate, solicitarea prim-ministrului se bazează pe prevederile legale potrivit cărora „se interzice clasificarea că secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informatiile de inters public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime”.
Potrivit legii, desecretizarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informațiilor secrete de stat se realizează de împuterniciții și funcționării superiori abilități prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituțiilor care coordonează și controlul masurilorprivitoare la protecția informațiilor clasificate. În situația protocoalelor de colaborare între SRI și alte instituții ale statului, persoanele care au dreptul să declasifice respectivele informații sunt conducătorii instituțiilor semnatare, care, în speță, au și calitatea de autoritate desemnată de securitate, se mai arată în comunicat.
Potrivit art. 14 din Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, CSAT asigura coordonarea, la nivel național, a tuturor programelor de protecție a informațiilor clasificate.
Președinția a transmis vineri, printr-un comunicat, că CSAT nu a impus încheierea unor protocoale, acordurile fiind realizate la cererea SRI sau a altor instituții, motiv pentru care responsabilitatea de desecretizare a acestora nu intră în responsabilitatea Consiliului Suprem sau a președintelui.
„Prin deciziile Consiliului Suprem de Apărare a Țării sau pentru punerea în aplicare a prevederilor acestora, nu s-a stabilit în mod concret și nu s-a impus încheierea unor protocoale între instituțiile statului român. (…) La nivelul CSAT, au fost aprobate doar direcții de acțiune și măsuri generale pentru prevenirea sau înlăturarea riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale, dispuse în temeiul Legii 415/2002. Prin urmare, Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu a aprobat, prin Hotărâri, încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informații și Direcția Națională Anticorupție sau între Serviciul Român de Informații și alte entități ale statului și nu a stabilit, prin prevederile Hotărârilor aprobate, atribuții suplimentare în sarcina acestora. Protocoalele au fost încheiate fie la solicitarea Serviciului Român de Informații, fie la solicitarea celorlalte entități implicate, în baza unor prevederi ale legilor sau regulamentelor proprii de organizare și funcționare”, se arată în comunicatul președinției.