Prima pagină » Știri politice » Reacțiile lui Nicușor Dan și Nicolae Ciucă, despre întrebarea PSD legată de droguri din Referendum. Ciucă: O să analizăm

Reacțiile lui Nicușor Dan și Nicolae Ciucă, despre întrebarea PSD legată de droguri din Referendum. Ciucă: O să analizăm

PSD a anunțat că dorește ca la refendumul lui Nicușor Dan să adauge o întrebare legată de combaterea consumului de droguri în școli. Întrebați despre această inițiativă a social-democraților, Nicușor Dan și Nicolae Ciucă au venit cu răpsunsuri. Șeful liberalilor a declarat că: ,,Mi se pare o temă care este foarte actuală, este o temă care trebuie să vizeze întreaga țară, nu doar Bucureștiul.”

 

O să o analizăm. Mi se pare o temă care este foarte actuală, este o temă care trebuie să vizeze întreaga țară, nu doar Bucureștiul. Și din punctul meu de vedere am susținut și chiar am discutat de nenumărate ori, la nivelul conducerii partidului, demersurile pe care trebuie să le facem, astfel încât să asigurăm tot ceea ce este necesar pentru ca acest flagel să nu mai nenorocească tinerii din țara noastră. Și mai mult decât atât am venit cu propunerea înființării unei poliții de proximitate, lângă unitățile de învățământ, să facem ca tot ce înseamnă consumul de droguri în școli sau în proximitatea școlilor să fie eradicat, spune Nicolae Ciucă.

Nicușor Dan la rândul său a declarat despre a treia întrebare a PSD, legată de droguri: ,,Foarte bine. De principiu sunt de acord, nu am văzut textul, nu am văzut dacă produce o schimbare. Dacă nu este o manifestare de voință fără efecte juridice sau este una cu efecte juridice. Evident că este o temă care ne preocupă pe toți.”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că reprezentanții PSD în Consiliul General vor propune o întrebare privind prevenția consumului de droguri pentru referendumurile propuse de Nicușor Dan.

Am înțeles colegii mei din Consiliul General vor veni și ei cu o întrebare privind prevenția consumului de droguri în școli. Vorbim de capitala României, este ceea mai expusă la acest flagel. (…) Așteptăm până luni să vedem decizia, ei sunt inițiatorii vor trimite la Guvern, aștept punctul de vedere al Ministerului Justiției și al Ministerului de Interne pentru că Ministerul de Interne este organizatorul alegerilor și pe urmă vom lua o decizie în Guvern, a explicat vineri Marcel Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Prevenirea consumului de droguri în școli / Marcel Ciolacu anunță o a treia întrebare la REFERENDUMUL lui Nicușor Dan

Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. ... vezi toate articolele

Citește și