Recomandarea pe care Mihai Chirica le-o face membrilor PSD chiar înainte de CEx. „Mișcarea inteligentă” pe care le-o sugerează primarul
Mihai Chirica e de părere că la Comitetul Executiv Național al PSD de luni ar trebui să facă un bilanț și „de ce nu, cred că ar trebui să se aducă în discuție din ce în ce mai devreme, dacă se poate spune așa, care este viitorul acestui partid și dacă el mai poate continua pe structura de conducere pe care o are astăzi”.
„Având în vedere ceea ce se întâmplă cu marea masă a românilor față de încrederea pe care o acordă Parlamentului și Guvernului, știut fiind faptul că ambele structuri democratice se confundă în momentul de față cu partidul majoritar, structura majoritară, PSD+ALDE, sigur, ar trebui să îngrijoreze foarte mult și PSD ca cel mai mare partid al României în momentul de față să facă o mișcare dacă putem spune și inteligentă și să schimbe conducerea, astfel încât să poată recupera pașii pierduți în 2017″, spune primarul Iașiului, citat de RFI.
Întrebat cine ar putea să vină în locul actualei conduceri a PSD, Mihai Chirica a afirmat: „Există oameni competenți în partid și cu vizibilitate, care ar putea să reclădească structura de conducere a PSD, grav afectată, spunem noi. Se vede foarte clar că s-a fracturat cel puțin în două tabere în ceea ce privește decizia politică a acestui mare partid din care fac și eu parte”.
Mai mult, edilul din Iași consideră că e nevoie de un congres extraordinar, „care să urmărească statutul partidului, din viziunea membrului de partid și nu a liderului unic, pentru că dacă se abandonează în continuare forța membrului de partid, sub auspiciile unei conduceri unilaterale, a unui lider maximum, cu siguranță Congresul extraordinar nu ar face decât să întărească drumul greșit pe care ne aflăm astăzi și nu să-l reformeze”.