Recorder: Cum sifonează miliarde primarul Vlad Oprea din Sinaia. „Lăsam plicul pe pervaz”
Emil Nenciu, un apropiat asociat al primarului Vlad Oprea din Sinaia a recunoscut pentru Recorder că miliardarul proprietar prin interpusul Gonț al unui castel în Franța, până acum obscur pentru opinia publică, dar notoriu în PNL, încasează pe toate căile, în plic, în natură și măsluiește licitații fără nici o problemă. Nenciu ar fi fost trimis „iepure” la licitații ca să fie îndeplinit cadrul legal, la care participa și intimul primarului, Beniamin Gonț, dar în urma cărora câștiga invariabil firma mamei primarului. Dar marele tun în Bucegi a fost o altă afacere.
Mai mult, Oprea ar fi încasat 70% din contractele atribuite concesionarilor.
Cel mai mare tun pe care l-a dat Oprea, de care știe Emil Nenciu, cărăuș de bani și cadouri, a fost licitația pentru mega-proiectul din Platoul Bucegi. La această licitație a participat o singură firmă, arată jurnaliștii de la Recorder.
Contractul nu a fost publicat pe SEAP, dar a fost adjudecat de o companie, pe care l-ar fi obținut în urma unei șpăgi mascate.
Reprezentantul acestei firme ar fi cumpărat la un preț extraordinar, 250 de mii de euro, un teren fără nici o valoare, dar cu vedere la calea ferată, de la firma mamei lui Oprea, Privacons. În schimb, el a obținut un teren de 2,2 hectare într-o arie protejată inestimabilă, fără licitație.
„Succesiunea acestor operațiuni, virarea unui sfert de milion de euro către compania mamei primarului și câștigarea puțin mai târziu a unei licitații pentru concesionarea a 2,2 hectare în interiorul Parcului Natural Bucegi ne-a făcut să îi adresăm patronului o întrebare care se impune de la sine. Dacă nu cumva achiziția supraevaluată a terenului de lângă calea ferată a fost o șpagă acordată lui Oprea, mascată sub forma unui contract de vânzare-cumpărare. Șpagă menită să-l ajute să încheie ulterior, în absența oricărei concurențe, respectivul contract de concesiune”, notează Recorder.
Răspunsul a fost: „Doamne ferește, exclus așa ceva”.
La rândul lui, Emil Nenciu a povestit însă detaliat despre însărcinările pe care i le dădea primarul din Sinaia. Mai exact despre rolul de cărăuș de cadouri și plicuri cu bani expediate primarului de către tot felul de afaceriști din localitate.
„Eu știu că tot timpul venea în stația Peco și îi lăsa plicuri de bani în fiecare duminică. Eu, personal, luam banii, de acolo din stația Peco și îi duceam la primar acasă. Câteodată ieșea primarul și îi lua, câteodată ieșea mama dânsului și îmi spunea să-i las pe scări. Pentru că… Casa lor este undeva, ca să ajungi la etajul 1 sunt niște scări și e și lift și era un pervaz pe scări și îmi spunea să-i las banii acolo, într-un plic. Oprea personal îmi spunea unde să las banii”, a relatat Emil Nenciu pentru Recorder.