Reducerea CAS, condiționată de Guvernul Ponta 3

Reducerea CAS, condiționată de Guvernul Ponta 3
Publicat: 07/03/2014, 13:23
Actualizat: 25/03/2019, 22:43

Lărgirea bazei de impozitare, dar și scăderea limitei maxime până la care ar urma să crească, în etape, până în 2016, salariul minim, de la 1.200 de lei la 1.100 de lei se numără printre prevederile din noul program al Guvernului.

Executivul Ponta 3 preia totodată angajamentele economice ale celor două Cabinete USL care au guvernat în perioada 2012-2014: o cotă redusă de TVA la produsele agroalimentare de bază cu condiția asigurării spațiului fiscal necesar, revenirea la TVA de 19% și reducerea CAS cu 5 puncte la angajator în măsura în care cadrul fiscal-bugetar va permite.

Măsurile fiscale avansate de Guvernul USD-UDMR

Discutată în repetate rânduri cu reprezentanții FMI și aplicată gradual până acum, lărgirea bazei de impozitare rămâne un angajament al Guvernului Ponta.

„Simplificăm fiscalitatea și sporim competitivitatea fiscală a mediului de afaceri prin: a) reducerea generală a impozitării; b) lărgirea bazei de impozitare; c) simplificarea sistemului de taxe; d) creșterea colectării veniturilor bugetare; e) reducerea evaziunii fiscale.

– Revenirea la un nivel de TVA de 19%, pe măsură ce cadrul fiscal-bugetar o va permite.

– Păstrăm plafonul de 16% și introducem, pe parcursul mandatului, în măsura în care cadrul fiscal-bugetar o va permite, impozitul diferențiat pe venitul salarial cu deductibilități fiscale: cote de 8%, 12% și 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit.

– Aliniem la media europeană redevențele încasate de stat ca urmare a concesionării activelor statului

– Scutirea de impozitare, a profitului reinvestit, în utilaje și echipamente tehnologice, în măsura în care cadrul fiscal – bugetar o va permite

-Analizăm extinderea reducerii TVA la alte categorii de produse alimentare de la 24% la 9%. Stimulăm astfel producătorii interni și reducem evaziunea fiscală din zona produselor alimentare.

– Reducem CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori, în măsura în care cadrul fiscal – bugetar o va permite

– Reducem cheltuielile cu birocrația și fiscalitatea, prin desființarea unor tarife, avize, autorizații și prin simplificarea cadrului legislativ”, se arată în Programul adopttat ieri de Guvern și trimis astăzi Parlamentului în vederea angajării răspunderii.

Salariul minim, limitat la 1.100 de lei

Limita maximă până la care ar urma să crească, în etape, până în 2016 salariul minim este în programul noului Guvern mai mică decât limita superioară asumată de Guvernul USL în decembrie 2012, fiind calculată acum la 1.100 lei, față de ținta de 1.200 lei fixată atunci pentru acelai interval.

Astfel, în programul de guvernare asumat la sfârșitul anului 2012, angajamentul era pentru o creștere progresivă a salariului minim pe economie, până în anul 2016, până la 1.200 lei.

În programul noului Cabinet, creșterea progresivă a salariului minim pe economie este prevăzută până la 1.100 lei, până la sfârșitul aceluiași an, 2016.

În același timp, este păstrat angajamentul de reducere a CAS cu 5 puncte și de scădere a TVA la 19%, dar este introdusă formularea „în măsura în care cadrul fiscal-bugetar o va permite”.

Banii șomerilor, condiționați. Cine va primi scutire de impozit

Statul va suporta pe un an contribuțiile sociale aferente datorate de firme care angajează pe minimum 2 ani tineri în vârstă sub 25 ani și peste 45 ani, va acoperi costul unui stagiu de specializare pentru tinerii romi și va condiționa indemnizația de șomaj de prezența la un program de consiliere.

Măsurile sunt cuprinse în programul noului Guvern, la capitolul privind facilități fiscale pentru crearea de locuri de muncă.

Documentul prevede scutirea (suportarea de la bugetul de stat), pentru o perioadă de un an, a contribuțiilor sociale datorate de angajatori în cazul angajării cu contract de muncă pentru o durată cel puțin egală cu 2 ani a tinerilor cu vârsta sub 25 de ani și a persoanelor cu vârsta mai mare de 45 de ani, un program de încurajare a tinerilor romi să intre „pe piața albă” de muncă, care prevede un stagiu plătit de stat, cursuri de specializare și pregătire și la final consiliere pentru plasamentul pe piața muncii, precum și un program care să asigure consiliere, acces la internet și alte surse de informații referitoare la locurile de muncă disponibile la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă, în licee și universități, iar accesarea acestor resurse să fie o condiție pentru plătirea indemnizației de șomaj și pentru terminarea studiilor.

Remunerarea consilierilor/agenților sociali ar urma să fie bazată pe rata de angajare a celor consiliați.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...