REFERENDUM 2012. REZULTATE EXIT POLL Operations Research. Prezență la vot – 44,01%. 86,9% au votat pentru demitere, 13,1% – împotrivă
REZULTATELE EXIT POLL-ului realizat de agenția Operations Research relevă că prezența la vot la referendum 2012 a fost de 44,01%. În favoarea demiterii președintelui Traian Băsescu au votat 86,9%, iar împotrivă 13,1 % dintre cei care au mers la vot.
Rezultatele au fost centralizate pentru ora 21.00
Pentru a fi validat, la referendum trebuie să participe a 9.146.258 de români, adică 50% plus unu din totalul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, potrivit datelor actualizate ale Evidenței Populației.
Gândul a transmis în timp real rezultatele sondajelor de opinie realizate de institutul CCSB și Operations Research, anunțate după închiderea secțiilor de votare.