Prima pagină » Știri politice » Referendumul, motiv de NEÎNȚELEGERI între Toni Greblă și Nicușor Dan. „Nu e o cheltuială mică, trebuie stabilit cine plăteşte”/”Am făcut o sesizare”

Referendumul, motiv de NEÎNȚELEGERI între Toni Greblă și Nicușor Dan. „Nu e o cheltuială mică, trebuie stabilit cine plăteşte”/”Am făcut o sesizare”

Referendumul, motiv de NEÎNȚELEGERI între Toni Greblă și Nicușor Dan.

Referendumul pentru București, propus de Nicușor Dan, generează  divergențe între edilul Capitalei și Toni Greblă, Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente. 

Toni Greblă a precizat că organizarea Referendumului pe Capitală, la data de 24 noiembrie, în aceeași zi cu primul tur al alegerilor prezidențiale, generează probleme deoarece legea Referendumului a fost votată cu doar 17 zile înainte de data scrutinului.

„Eu vreau să vă spun nişte lucruri serioase. Suntem pentru prima dată puşi în situaţia de a organiza un referendum local sub imperiul unei legi adoptate cu 16-17 zile înainte de data scrutinului. Din acest punct de vedere, în situaţia în care s-a modificat numai legea referendumului şi s-au adăugat acolo doar în trei articole consecutive unde scria de referendumul naţional, au zis «sau local». Acestea sunt modificările aduse. S-a uitat însă să se armonizeze cu legea, cu dispoziţiile din legea pentru organizarea alegerilor pentru preşedintele României”, a explicat, joi, Toni Greblă la finalul unei întâlniri pe tema referendumului.

Greblă a menționat că a solicitat o întâlnire cu Nicușor Dan şi cu alte instituţii implicate în procesul electoral pentru a rezolva şi unele probleme tehnice.

„Sunt mai multe lucruri de clarificat din punct de vedere tehnic. Unul este legat de faptul că pentru organizarea unui referendum în Bucureşti trebuie constituit un birou electoral al municipiului Bucureşti care să centralizeze toate rezultatele din secţiile de votare din municipiu. În legea pentru alegerea preşedintelui României, acest birou electoral al municipiului nu există. Există numai birouri electorale de sector care nu au atribuţia de a organiza şi centralizarea rezultatelor de la referendum, au numai pe alegerile prezidenţiale. Şi sub acest aspect trebuie găsită o formulă de a clarifica această situaţie pentru că noi suntem instituţii ale statului român, dar birourile electorale, indiferent de ierarhia lor, sunt nişte organisme care nu au subordonare. Drept urmare, ele iau deciziile verificând legea, atribuţiile pe care le au şi s-ar putea să existe o disfuncţionalitate în ceea ce priveşte centralizarea buletinelor de la referendum”, a explicat Greblă.

Potrivit preşedintelui AEP, instituția care iniţiază referendumul suportă şi cheltuielile de organizare, respectiv cele care ţin exclusiv de referendum, nu şi partea legată de membrii birourilor electorale, secţiile de votare şi aşa mai departe, pentru că acestea „se organizează, se folosesc în comun”

„Achiziţionarea hârtiei pentru tipărirea celor trei buletine de vot la referendum, care înseamnă 5,4 milioane de buletine de vot, deci nu e o cheltuială mică, apoi pentru imprimarea buletinelor trebuie stabilit cine le plăteşte. Aceste sume se plătesc de către Consiliul General care până la această dată nu a organizat o şedinţă în care să stabillească alocarea unor sume de bani necesare în acest sens. E simplu să dai comandă să se tipărească acele buletine de vot, însă ele trebuie plătite”, a punctat Toni Greblă.

Preşedintele AEP spune că angajaţii instituţiei pe care o conduce nu pot „angaja şi semna o asemenea comandă fără să aibă sursa de finanţare”, pe considerentul că „Primăria Capitalei va deconta banii”, pentru că ar fi „o infracţiune”.

Toni Greblă a mai menționat și alte aspecte care, momentan, sunt neclare.

„Membrii birourilor secţiilor de votare vor număra şi cele trei buletine de vot din cele trei urne de la referendum. Asta este stabilit. Şi fiecare birou va consemna rezultatul referendumului separat, în procese-verbale de consemnare a rezultatului referendumului, dar de aici încep nişte întrebări. Unde vor merge cu aceste procese-verbale pentru referendum să le depună, ca să fie centralizate? Legea referendumului în vigoare prevede că trebuie duse la Biroul Electoral Municipal. Din legea modificată care va intra în vigoare vineri acest birou dispare. Şi atunci întrebarea este: se duc la biroul de sector? Mai departe, acesta ce face? Unde le duce? La Biroul Electoral Central? Acesta n-a avut niciodată sarcină să centralizeze şi să valideze rezultatul referendumurilor locale. Şi atunci care ar fi soluţia?”, se întreabă Toni Greblă.

El mai spune că este şi problema tipăririi buletinelor pentru referendum, în condiţiile în care Monitorul Oficial se poate apuca abia după 17 noiembrie să tipărească, la comandă, cele peste 5,4 milioane de buletine pentru referendum, în condiţiile în care MO lucrează „la capacitate 24 de ore pe zi pentru a tipări buletinele de vot pentru parlamentare”.

Ce spune Nicușor Dan

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a declarat că cel care va tranşa problema legată de detaliile privind organizarea Referendumului din Bucureşti, în 24 noiembrie, la aceeaşi dată cu alegerile generale, este Biroul Electoral Central.

„Sunt chestiuni tehnice care ţin de Autoritatea Electorală Permanentă, MAI şi, în final, de Guvern. Eu cred că nu ar trebui la alegeri să facem improvizaţii, să scriem hotărâri de Guvern. Noi ar trebui să avem un Cod electoral care să ne spună în orice situaţie cine ce face. Nu-l avem. Există o dezbatere între autorităţi pe care cred că o să o tranşeze Biroul Electoral Central şi care o să spună dacă este nevoie de o HG sau nu”, a afirmat Nicuşor Dan, la finalul unei întâlniri avute cu Mircea Geoană la sediul de campanie al acestuia.

Primarul general al Capitalei a mai adăugat că în cazul în care este nevoie de o Hotărâre de Guvern şi dacă autoritatea de reglementare, care este Biroul Electoral Central, apreciază că e nevoie de precizări, atunci aceasta este obligaţia Guvernului.

”Este vorba de a pune în aplicare o lege, nu e o chestiune de a face un cadou pentru iniţiatorul referendumului”, a menţionat Nicuşor Dan.

Nicușor Dan a fost întrebat, de asemenea, cum va reuşi să se mobilizeze pentru Referendum, având în vedere că timpul este scurt.

„E o campanie de comunicare pe care am mai făcut-o şi o s-o facem. Suntem cu trei săptămâni, adică cu a treia săptămână înainte de referendum, în săptămâna dinainte şi cea dinainte, adică ultimele două, o să vedeţi o comunicare”, a spus edilul.

Nicuşor Dan a explicat, după întâlnirea de la BEC, că toate aceste discuţii pleacă de la faptul că nu există un Cod Electoral.

„Şi atunci, de câte ori apare un ciclu electoral, ne punem aceleaşi şi aceleaşi întrebări tehnice, cine face urnele, cine cară sacii, cine stă în birourile electorale şi aşa mai departe. Noi avem o lege care intră în vigoare mâine şi, în opinia noastră, pe care am exprimat-o aici, această lege spune că tot ceea ce se face pentru alegerile prezidenţiale trebuie să fie făcut şi pentru acest referendum local. Adică, atunci când Imprimeria Naţională imprimă buletinele de vot pentru alegerile prezidenţiale, imprimă şi buletinele de vot pentru noi. Când secţiile de votare din şcoli numără buletinele de la alegerile prezidenţiale, le numără şi pentru noi. Când sectoarele cară sacii prin servicii contractate către oficiile de sector, fac şi pentru buletinele de la referendum. Şi rămân extrem, extrem de puţine chestiuni de clarificat, de exemplu cine ţine locul Biroului Electoral Municipal? Şi e voinţa parlamentarilor ca aceasta să fie Biroul Electoral Central, pentru că la alegerile prezindeţiale nu există Birou Electoral Municipal, ci doar oficii de sector. Deci nouă ni s-a părut totul foarte, foarte simplu”, a spus Nicuşor Dan.

Nicușor Dan: „O să facem o sesizare către BEC”

„Şi mai mult decât atât, ni se cere nouă, deşi nu avem… am fost consultaţi pentru altceva, să dezvoltăm oraşul, să facem infrastuctură, nu să citim legi primare, secundare, terţiare despre referendum, da? Ni se cere nouă să facem proiecte de hotărâre de Guvern, să învăţăm autorităţile astea care cu asta se ocupă cum să organizeze acest referendum. Deci, în sumar, o să facem, pentru că legea de care vorbim, promulgată marţi, intră în vigoare mâine, o să facem mâine o sesizare către Biroul Electoral Central de clarificare, eu sper ca Biroul Electoral Central să clarifice multe din aceste aspecte organizatorice şi pentru toate celelalte avem toată disponibilitatea de a colabora cu alte instituţii pentru ca să facem referendumul ăsta până la final”, a spus primarul general.

Nicuşor Dan consideră că nu este normal ca pentru o primărie care vrea să organizeze un referendum să i se solicite să citească „toate legile cu privire la organizarea alegerilor şi să reinventeze ei toate procedurile astea pe care avem o autoritate care e plătită de 35 de ani să o facă”.

Primarul general al Capitalei a mai precizat că votarea şi pentru referendum, şi alegerile prezidenţiale se va încheia la ora 21.00.

Nicuşor Dan a clarificat, de asemenea, şi aspectul legat de plata buletinelor pentru referendum, edilul menţionând că Primăria Capitalei va plăti, dar că deocamdată nu se ştie cine va face comanda către Imprimeria Naţională pentru tipărirea acestora.

„Nu ar trebui să răspund eu la întrebările astea. Dacă avem o autoritate electorală care de asta se ocupă, de procesul electoral în ţara asta, nu ar trebui ca eu să mă preocup şi juriştii Primăriei să se preocupe de întrebările astea. Ar trebui să existe o voinţă a Consiliului care spune: asta vrem să facem. Şi după aceea celelalte autorităţi ale statului, care pentru asta le plătim, să se ocupe să ne ajute, nu?”, a conchis Primarul general al Capitalei.

Citește și:

Toni Greblă, președinte Autoritatea Electorală Permanentă:”Vom stabili detaliile tehnice cu privire la organizarea referendumului

Klaus Iohannis a semnat decretul privind votul la REFERENDUM în același timp cu primul tur la prezidențiale

Șeful AEP, Toni GREBLĂ: Există dificultăţi organizatorice şi juridice privind desfăşurarea referendumului din Capitală odată cu prezidenţialele

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și