Prima pagină » Știri politice » REGULI. Iohannis: Alegerile locale se pot organiza în septembrie. / Ce spune șeful statului despre desfășurarea campaniei electorale

REGULI. Iohannis: Alegerile locale se pot organiza în septembrie. / Ce spune șeful statului despre desfășurarea campaniei electorale

REGULI. Iohannis: Alegerile locale se pot organiza în septembrie. / Ce spune șeful statului despre desfășurarea campaniei electorale
Parlamentul a decis organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie

Șeful statului consideră că este posibilă organizarea alegerilor locale în septembrie, așa cum a decis miercuri Camera Deputaților, for decizional, dar a atras atenția asupra importanței respectării regulilor sanitare, dar și a modului de desfășure a campaniei electorale.

„După părerea mea, alegerile locale în septembrie se pot organiza. Dacă respectăm aceste norme simple – purtarea măștii, distanța – putem să mergem să alegem autoritățile locale. Dacă se va organiza un referendum sau nu, asta se va vedea în funcție de evoluția din Parlament”, a declarat Klaus Iohannis, la finalul vizitei la Institutul Cantacuzino.

Campaniile electorale, mai degrabă în online și pe tv

„Procedural, nu evenimentul de alegere sau de votare în sine este problematic, ci campania. Cu siguranță, campaniile electorale vor fi supuse unor reguli foarte stricte, nu pot să-mi imaginez să faci mari adunări populare, indiferent când vom avea alegeri în cursul acestui an. Deci vom avea campanii mai degrabă pe medii online, pe tv. E o provocare și pentru politicieni, și pentru partidele politice, dar procesul de votare în sine se poate organiza, dacă se respectă toate normele”, a spus șeful statului.

Alegerile locale vor avea loc pe data de 27 septembrie, a decis, miercuri, Camera Deputaților, for decizional. Camera inferioară a Parlamentului a adoptat proiectul înaintat de UDMR, care a primit votul favorabil și în Senat, spre deosebire de proiectul de lege similar al Guvernului.

În Senat s-au admis mai multe amendament, printre care, prin derogare de la prevederile privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor, s-a admis un amendament care prevede posibilitatea finanțării campaniei electorale din subvenții de la bugetul de stat.

Comisia juridică a Senatului a respins însă un un amendament al USR pentru derularea alegerilor în cursul a două zile, sâmbătă și duminică – 26 și 27 septembrie.

Decizia din Camera Deputaților a fost luată cu de voturi 253„pentru”, două voturi „împotrivă” și 36 abțineri.

Legea care stabilește data votului trebuie se fie promulgată de președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat, marţi, după adoptarea proiectului în prima cameră sesizată, că în 2 august trebuie constituit Biroul Electoral Central. Potrivit AEP, candidaturile se depun până în 18 august, iar campania electorală începe în 28 august.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele