Relația președinte-premier, un conflict constant în deceniul Traian Băsescu

În primii cinci ani de mandat, președintele Băsescu a avut de gestionat o relație instituțională cu mai multe guverne, în diferite combinații politice și ideologice. La șefia guvernului s-au succedat în perioada aceasta de cinci ani, doi premieri: Călin Popescu Tăriceanu (decembrie 2004 – decembrie 2008) și Emil Boc (din decembrie 2008). Relația dintre președinte și Guvern a fost, în primii ani de mandat, un scandal permanent, complet ineficient și a involuat, rapid, de la colaborare la critici, atacuri și tensiuni.

Șeful statului și-a început mandatul avertizând că va fi cel mai exigent cenzor al echipei guvernamentale, iar celor din Alianța DA le-a atras atenția să nu li se urce puterea la cap. La începutul lunii martie 2005, Băsescu i-a transmis lui Tăriceanu că s-a încheiat „luna de miere” dintre ei și că are deja unele „insatisfacții” față de activitatea Executivului.

Miezul verii anului 2005 a adus cele mai fierbinți atacuri la adresa premierului și a „grupurilor de interese din jurul Guvernului”, pe fondul renunțării de către Tăriceanu la demisie, astfel că alegerile anticipate dorite de președintele Băsescu nu s-au mai concretizat. Tonul lui Băsescu față de Guvern s-a ridicat brusc însă la începutul lunii februarie 2006, la ședința de bilanț pe anul 2005 a Ministerului Administrației și Internelor, când a spus că „de prea multe ori mafia a ajuns pe masa Guvernului”.

Relația președintelui cu premierul s-a deteriorat atât de mult, încât Traian Băsescu declara, într-o emisiune televizată, că regretă numirea lui Călin Popescu Tăriceanu în funcția de prim-ministru, pentru că la început i-a acordat încredere dar, în timp, Tăriceanu a decis să se alăture „altui grup”.

Președintele a intrat în contradicție cu guvernul în situații precum gripa aviară, mandatarea de către conducerea PNL, la finele lunii iunie 2006, a ministrului Apărării, Teodor Atanasiu, de a solicita CSAT retragerea trupelor românești din Irak, adoptarea legilor siguranței naționale, desemnarea comisarului european, eliberarea din funcție pe președintele ANAF, Sebastian Bodu (PD), dar și momentul în care, în 2007, premierul i-a cerut ministrului Afacerilor Externe, Răzvan Ungureanu, perceput ca apropiat al președintelui, să își prezinte demisia pentru că nu l-a informat despre reținerea a doi cetățeni români acuzați de terorism în Irak.

Un alt moment tensionat a fost cel în care Executivul a susținut creșterea pensiilor, în vara anului 2007. Președintele a cerut Guvernului să prezinte sursele de finanțare din care va fi susținută creșterea pensiilor.Vosganian și Tăriceanu au susținut că există posibilitatea măririi pensiilor, fapt contrazis de președinte, care a criticat dur, în câteva rânduri, inclusiv prin termeni precum „demagogie”, „incompetență”, prestația miniștrilor Finanțelor și Muncii.

Și prezența lui Tudor Chiuariu în fruntea Justiției și, ulterior, intenția PNL și a lui Tăriceanu de a încredința ministerul Noricăi Nicolai a produs nemulțumirea președintelui Băsescu.

Pe 10 decembrie 2008, Băsescu a anunțat nominalizarea lui Theodor Stolojan pentru postul de premier. După numai câteva zile, fără a da o explicație care să stea în picioare, Stolojan a renunțat la mandat, iar în locul său a fost nominalizat Emil Boc. După multe discuții și negocieri, PSD și PDL au semnat un parteneriat și au format guvernul, despre care Băsescu spunea că este rezultatul unui compromis politic în interes public, menționând că în sfârșit își vede „visul cu ochii”, respectiv un guvern susținut transparent în Parlament: „Mă bucur că este sută la sută Guvernul României. Am mai instalat un Guvern în 2004, care a început ca Guvern al României și a terminat să fie un Guvern parțial al lui Fenechiu, parțial al lui Patriciu, parțial al mai știu eu cui”, spunea Băsescu.

Șeful statului declara, în ianuarie 2009, că perioada de grație pe care o oferă guvernului se oprește la prezentarea bugetului și că va acorda Cabinetului același tratament ca în cazul precedentului Executiv.

În mai 2009, președintele deja regreta formula PDL-PSD. El spunea, la Paris, că s-a dezamăgit și pe el însuși când a luat decizia de a susține, în decembrie 2008, o alianță între PDL și PSD, menționând că a făcut aceasta pentru a asigura stabilitatea politică a României.

Ulterior, declara că guvernul „este bun, face față crizei”, deși are stângăciile lui în comunicare. Liniștea nu a durat mult. În toamna anului 2009, premierul Boc anunța că a propus coaliției PSD-PDL înlocuirea lui Dan Nica cu Vasile Blaga la Interne. PSD a protestat vehement, amenințând cu părăsirea Executivului. După ce președintele a semnat, în cele din urmă, pe 1 octombrie, revocarea lui Nica și înlocuirea acestuia, interimar, cu Blaga, miniștrii PSD au demisionat din guvern, care a devenit minoritar.

La scurtă vreme, PSD s-a alăturat unui demers PNL legat de depunerea unei moțiuni de cenzură.Pentru prima dată în istoria post-decembristă, Guvernul Boc a fost demis prin aprobarea unei moțiuni de cenzură.

O nouă premieră în mandatul lui Traian Băsescu a fost faptul că a refuzat nominalizarea lui Klaus Iohannis, premierul propus de noua majoritate formată în Parlament de PNL și PSD și, după o serie de consultări la Cotroceni, președintele Băsescu l-a nominalizat pe Lucian Croitoru, un tehnocrat din BNR, să formeze guvernul.

După câștigarea alegerilor prezidențiale, pe 17 decembrie 2009, Traian Băsescu îl desemnează pe Emil Boc ca prim-ministru, care formează o coaliție guvernamentală prin negocieri cu UDMR, grupul minorităților și cu grupul independenților conduși de Gabriel Oprea.

Noul Guvern Boc primește votul de învestitură în Parlament, în data de 23 decembrie 2009, fiind Executivul care a luat măsuri economice extreme, anunțate și asumate de președintele Traian Băsescu, fapt ce i-a adus un val de antipatie în rândul electoratului.

Pe 6 mai, președintele iese la Palatul Cotroceni pentru a anunța măsurile de ieșire din criză pe care urma să le ia Executivul. „Statul arată așa, ca un om foarte gras care s-a cățărat în spatele cuiva subțirel, iar asta e economia!”, afirma președintele, anunțând „reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din Romania cu 25 %, reducerea ajutorului de șomaj cu 15%. „Este previzibilă o reducere a pensiilor cu 15%”, mai spunea Traian Băsescu atunci.

În 2014, președintele evaluează relația pe carea avut-o cu premierul Emil Boc. „Am fost doi parteneri extraordinari în momente în care țara avea nevoie de doi bărbați care să își asume trecerea prin criză”, spunea Băsescu, adăugând ca la acea vreme a avut curaj, cu Emil Boc, să ia țara în spate și să o treacă prin criză.

Guvernul Boc demisonează pe 9 februarie 2012, și este urmat de guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, cu mandatul cel mai scurt din istoria României, din februarie 2012 până în 27 aprilie 2012.

În 6 februarie 2011, PSD a format Uniunea Social Liberală (USL), alături de Alianța de Centru-Dreapta, alcătuită din Partidul Conservator și PNL. USL reușește să își formeze o majoritate confortabilă în Parlament și depune o moțiune de cenzură prin care dă jos guvernul Ungureanu. Președintele Traian Băsescu îl numește la șefia guvernului pe Victor Ponta, iar din acest moment președintele și premierul României intră în perioada cea mai conflictuală dintre cele două puteri.

În 2012 președintele și premierul semnează „Acordul de colaborare instituțională între președintele României și primul-ministru al Guvernului” sau „pactul de coabitare”, cum a fost numit atât în mediul politic cât și în mass-media. Documentul, păstrat secret o perioadă, a fost semnat de cei doi, la acel moment fiind prezenți și Crin Antonescu și Liviu Dragnea și era destinat „păstrării stabilității țării și asigurării unui climat funcțional, bunei guvernări” și asigurării încrederii piețelor internaționale, prin „armonizarea pozițiilor comune în cadrul puterii executive, cu respectarea atribuțiilor constituționale ale președintelui și Guvernului”.

Amânarea de către Executiv a introducerii accizei pe combustibil și promulgarea de către președintele Traian Băsescu a bugetului de stat pe 2014, în 18 decembrie, au fost puținele decizii luate și despre care se poate spune că au fost un efect al înțelegerii semnate, în decembrie 2012, de către președinte și premier.

Coabitarea președinte-premier a funcționat în câteva cazuri, precum numirea procurorilor-șefi Tiberiu Nițu la Parchetul General, Laura Codruța Kovesi, la DNA și Alina Bica, la DIICOT, numirea Avocatul Poporului, prin acordul tuturor grupurilor parlamentare, agreat de USL, dar și înlocuirea miniștrilor Transporturilor și Justiției. Și numirea lui Daniel Morar la Curtea Constituțională a venit tot în urma unui compromis, premierul Victor Ponta chiar afirmând că numirea acestuia la Curte a fost urmare a înțelegerii de către președinte a faptului că Morar nu este agreat pentru șefia Parchetului General.

Relația dintre cei doi, Traian Băsescu și Victor Ponta, se poate caracteriza cel mai bine prin atacurile la persoană ale ambilor protagoniști. Băsescu a afirmat, de-a lungul timpului, despre Ponta că este „Oprescu de mai proastă calitate”, „procuror mediocru”, „om care și-a construit cariera pe furt intelectual”, „plagiator mincinos”, mergând până la acuzația că „Ponta este un premier profund corupt” și a culminat în campania din 2014, la prezidențiale, când l-a a spus că Victor Ponta a fost ofițer al SIE, în perioada când era procuror.

De cealaltă parte, Ponta a spus despre președinte că este „lipsit de discernământ”, „iresponsabil”, „șomer de lux”, „incoerent”.

Evenimentul care aduce pentru prima dată ideea „denunțării” Pactului de coabitare se produce la începutul lunii octombrie, când șeful Secției I din DNA, Lucian Papici, a cărui delegare pe funcție fusese reînnoită, a fost demis pe 2 octombrie, de procurorul general Tiberiu Nițu. Procurorul Lucian Papici era cel care a finalizat urmărirea penală în dosarul referendumului în care este cercetat vicepremierul Liviu Dragnea

Luna noiembrie aduce un nou conflict între președinte și majoritatea parlamentară, dar și cu premierul Ponta, legat de informațiile privind cumpărarea de către fiica președintelui, Ioana, a unui teren de aproape 300 de hectare în Călărași, cu un credit ipotecar luat de la CEC Bank, pe 30 de ani, de peste un milion de euro, din care a achitat din surse proprii aproape 280.000 de euro. În plus, se înființează, în luna decembrie, și o comisie parlamentară comună, Senat și Camera Deputaților, condusă de deputatul Eugen Nicolicea, de data aceasta pe tema achiziției terenului de către familia președintelui.

În replică, președintele Traian Băsescu declară, pe 13 noiembrie, despre funcționarea pactului de coabitare cu premierul, că nu va întrerupe legăturile instituționale pentru o problemă personală, dar că a ieșit public pentru a vedea „cât de mic e un om care ar trebui să fie mare”.

Sfârșitul anului a adus un nou conflict, de data aceasta nu doar cu Executivul, ci și cu Legislativul. Denumită de președinte „marțea neagră”, ziua în care Camera Deputaților a adoptat, cu nerespectarea procedurilor, unele modificări la Codul Penal și a pus pe ordinea de zi a plenului legea amnistiei și grațierii, a dus la reacția imediată a președintelui, dar și a ambasadelor occidentale. Băsescu a atras atenția că Raportul MCV, care va fi publicat de Comisia Europeană în ianuarie 2014, va fi unul foarte prost în privința activității legislative. „În plus, trebuie să ne luăm adio de la șansa de a intra în Schengen”, anunța șeful statului.

Tot atunci, președintele refuză să semneze bugetul de stat pe 2014. Motivul, introducerea unei accize pe combustibil, începând cu luna ianuarie 2014, cu care șeful statului nu este de acord. Mai mult, președintele anunță că nu va semna Memorandumul cu FMI, acciza fiind inclusă în acest document. După adoptarea bugetului de stat pe 2014 în Parlament, președintele face un compromis și semnează, pe 10 decembrie, decretul de promulgare a bugetului asigurărilor sociale iar pe 18 decembrie promulgă și bugetul de stat pe anul 2014.

2014 a fost cel mai tensionat și conflictual, în contextul unui an electoral, cu două runde de alegeri, europarlamentare și prezidențiale. Întrebat, în ianuarie, despre soarta Pactului de coabitare, președintele Traian Băsescu spunea: „Treceți-l la «rămâne valabil»!”. În acest timp, premierul Victor Ponta anunța că primul obiectiv fundamental al PSD în 2014 are în vedere finalul „regimului Băsescu”.

Conflictul se reaprinde la scurt timp. Ponta afirmă la o televiziune că „Adrian Năstase a fost nu doar cel mai bun prim-ministru de după 1989, dar și cel mai puternic adversar al lui Traian Băsescu”.

„Cred că, din punct de vedere politic, cazul Adrian Năstase este perfect comparabil cu cazul Iulia Timoșenko. Adrian Năstase, care ne-a băgat în Uniunea Europeană și în NATO, se duce în închisoare, Traian Băsescu, care de 10 ani ne fură și ne scoate din Europa, e încă la Cotroceni. Evident că e injust”, spunea Ponta.

În replică, președintele îi cere” imperativ” prim-ministrului Victor Ponta „să înceteze de îndată orice atac la adresa justiției și să reintre în atribuțiile constituționale ale funcției de prim-ministru”.

În plus, președintele afirmă, tot la începutul anului, că România a revenit, din punct de vedere al credibilității pentru partenerii externi, la nivelul anului 2000, din cauza acțiunilor împotriva justiției.

În februarie, cei doi se contrazic în privința intenției premierului de trecere a STS la MAI și destituirea șefului Serviciului, dar și în privința demiterii președintelui CEC Bank, după comisia parlamentară înființată pentru a ancheta împrumutul luat de fiica președintelui, Ioana Băsescu.

Ponta afirma, în februarie, că, dacă ar fi procuror anticorupție, l-ar ancheta pe președintele Traian Băsescu, deoarece acesta este „cel mai corupt om din țară”. Întrebat de presă pe cine ar fi anchetat în prezent dacă era procuror anticorupție, Ponta a răspuns: „Pe Traian Băsescu, bineînțeles. Cine este cel mai corupt om din această țară ? Traian Băsescu de departe, locul doi e așa de departe…”.

Ruperea USL aduce un nou conflict, legat de semnarea decretelor de învestire a noilor ministri din Guvernul Ponta 3. După mai multe tergiversări, președintele acceptă să semneze pentru noul Cabinet.

Pactul de coabitare, total ineficient de-a lungul acestor ani, se rupe, oficial, cel puțin la nivel declarativ, pe 6 august 2014. Premierul Victor Ponta îi trimite o scrisoare președintelui Traian Băsescu, în care îi spune că nu mai este valabil pactul de coabitare. În replică, Băsescu îi „recomandă” premierului Ponta „să se mai gândească dacă, într-adevăr, dorește denunțarea Acordului.

Apogeul conflictului dintre președinte și premier este, fără niciun dubiu, momentul în care președintele iese la Realitatea TV, în 14 octombrie, și anunță că Victor Ponta a fost ofițer acoperit al SIE în timp ce era procuror, în perioada 1997 și 2001, fapt ce reprezintă „o ilegalitate constituțională” și „o incompatibilitate”, potrivit Constituției vechi.

Din acel moment, atacurile președintelui se intensifică: „Ponta este „exemplificarea perfectă a farsorului” și „astfel de farisei sunt mai periculoși decât înaintașii lor care i-au crescut, Ion Iliescu sau Adrian Năstase, pentru că lumea riscă să îi crediteze datorită tinereții lor” sau: „Omul ăsta este un kitsch, un fals total. Când îl cauți, e masterand la Catania, pe urmă constată că nu mai este, îl cauți doctor, îl găsești cu un plagiat. Tot CV-ul acestui om este un fals”.

Și atitudinea lui Ponta a fost pe măsură. „Blestemul s-a dus, în 2014 terminăm cu comunistul, securistul și putem să alegem un președinte care să fie al românilor”, le transmitea Ponta tinerilor din Alianța PSD-PC-UNPR care participau la un miting electoral din Capitală. Ponta prevedea și viitorul șefului statului: „Președintele Băsescu nu va mai fi nimic anul viitor, poate doar vreun inculpat dacă va fi cazul, deoarece îi va expira imunitatea care l-a salvat până acum de un dosar în cazul casei din Mihăileanu și al Flotei și de care poate ar avea nevoie și pentru terenul din Călărași”.

Ca o ironie, președintele își încheie mandatul semnând, în ultimele zile ca șef al statului, decretele de învestire a noilor miniștri din Guvernul Ponta 4, votat în Parlament cu 377 de voturi, o majoritate mai mult decât confortabilă, având în vedere pierderea alegerilor prezidențiale de către PSD.

Șeful statului predă ștafeta noului președinte de dreapta, Klaus Iohannis, care va fi nevoit să colaboreze instituțional, până la formarea unei noi majorități parlamentare, cu un guvern de centru-stânga, format de PSD, PC, UNPR și PLR-ul lui Călin Popescu Tăriceanu.