Renate Weber: Opiniile liderilor europeni în cazul Kovesi m-au surprins. Este o situație nemaiîntâlnită
Întrebată de corespondentul MEDIAFAX ce părere are despre reacțiile liderilor europeni, după punerea fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, sub controlul judiciar, Renate Weber, europarlamentar ALDE, a spus că este „suprinsă”.
„Am văzut niște luări de poziție, exprimate și de liderul PPE din Parlamentul European, dar și de liderul ALDE din Parlamentul European. Eu mărturisesc că ele m-au surprins pentru că întotdeauna i-am văzut foarte rezervați când a fost vorba de sistemul de justiție, în sensul în care nu ne amestecăm în ceea ce înseamnă investigațiile și efectuarea actului de justiție ca atare într-o țară. Cel mult poți cere, când se întâmplă ceva grav, cum a fost cazul Malta, cazul Slovacia, când au murit jurnaliști uciși, poți cere autorităților să îi identifice pe agresori, ceea ce nu s-a întâmplat după 3 ani, dar nu ai cum să intervii să oprești o anchetă în curs, nu este firesc”, a răspuns Renate Weber.
Potrivit acesteia, săptămâna viitoare vor fi discuții în grupurile politice și în plenul Parlamentului European, dar încă nu se știe dacă situația fostei șefe a DNA va fi pusă pe agendă.
„Sigur că este o situație nemaiîntâlnită. De altfel este și pentru prima dată când avem o selecție pentru procurorul șef al unei instituții nou-create”, a spus Weber.
Întrebată, de asemenea, dacă șansele Laurei Codruța Kovesi de a deveni procuror european au scăzut, Renate Weber a răspuns: „Nu cred. Eu cred că unii ar putea considera că are mai multe șanse acum, că este o victimă. Așa au fost discuțiile când am asistat la prezentarea și audierea doamnei Kovesi în Comisia LIBE. Au fost colegi care s-au exprimat în felul acesta, că este o victimă a propriilor acțiuni. Nu cred că a pierdut din șanse, dar vom vedea ce se va întâmpla”.
Mai mulți eurodeputați, printre care și câțiva din conducerea Comisiei LIBE, Judith Sargentini și Ana Gomes, au criticat, prin mesaje pe Twitter, măsura controlului judiciar dispusă de Secția de anchetare a magistraților în cazul Laurei Codruța Kovesi, candidat la șefia Parchetului UE.
„Cu atât mai mult ca doamna Kovesi să fie numită Procuror Șef European. Săptămâna viitoare a treia rundă de negocieri cu Consiliul”, a scris Judith Sargentini pe Twitter, publicând un articol din presa străină despre punerea sub control judiciar a fostei șefe DNA.