„Premierul Dacian Cioloș a luat notă de moțiunea simplă votată în Parlament împotriva ministrului Justiției Raluca Prună precum și de pozițiile exprimate de partidele politice, în contextul acestei perioade de pre-campanie electorală. Premierul consideră că doamna ministru a fost chemată în Parlament nu pentru ceea ce a făcut sau pentru ceea ce nu a făcut în domeniul pe care în gestionează, ci pentru ceea ce a spus. Totodată, prim-ministrul consideră că parlamentarii au dorit prin această moțiune să își clarifice anumite declarații ale doamnei Prună – făcute într-un context mai larg, legat de investițiile financiare în Justiție – și nu au avut obiecții de fond asupra mandatului sau obiectivelor asumate de Ministrul Justiției”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.
„Din acest motiv premierul consideră că doamna ministru trebuie să își continue activitatea și să gestioneze mai departe portofoliul pe care îl deține”, potrivit sursei citate.
Moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, Raluca Prună, a fost adoptată marți de Camera Deputaților, cu 155 de voturi „pentru”, în condițiile în care 60 de deputați – PNL și minoritățile naționale – nu și-au exprimat votul.
Moțiunea cu titlul „Și minciuna poate să ucidă” depusă de PSD cere demisia ministrului Justiției, Raluca Prună, după ce aceasta a susținut în plenul CSM că a mințit judecătorii de la CEDO în privința fondurilor alocate pentru penitenciare.
Ministrul Justiției le-a transmis marți deputaților că s-a ajuns la moțiunea împotriva sa pentru că și-a asumat să spună cu un limbaj plastic că împăratul este gol, ea întrebându-i pe aleșii cu experiență de ce cred că s-a ajuns ca oamenii să protesteze în stradă împotriva corupției.