Respingerea OUG 13, aprobată de Comisia juridică din Senat

Publicat: 20 02. 2017, 13:57
Actualizat: 20 02. 2017, 14:33

Comisia juridică a votat un amendament prin care Legea de respingere a OUG 13 să aibă un singur articol, la propunerea grupului palamentar al PSD, respectiv: „Se respinge Ordonanța de urgență a Guvernului numărul 13/2017, prin modificarea și completarea Legii 286/2009 din Codul Penal și a Legii 135/2010 privind Codul de Procedură penală”

Amendamentul a fost admis cu șapte voturi „pentru” și patru „împotrivă”.

Raportul a fost admis de Comisia juridică în unanimitate și va fi supus la vot, luni, în plenul Senatului. Apoi proiectul va fi trimis Camerei Deputaților.

Marți, Comisia juridică se va reuni pentru a dezbate proiectul de lege al Guvernului privind grațierea, după ce, săptămâna trecută, senatorii juriști au dezbătut în primă lectură textul Legii grațierii propus de Guvern. În cadrul dezbaterii, senatorii PNL și USR au cerut respingerea proiectului de lege propus de Executiv, însă PSD a refuzat.

„Prevederile constituționale nu ne împiedică să acceptăm un proiect de lege propus de Guvern în materie de amnistie, pentru că acordarea prin lege nu înseamnă și o competență exclusivă în materie de competență legislativă. Dacă ar fi o restricționare într-o lege, ea este neconstituțională”, spunea, la acel moment, senatorul PSD, Șerban Nicolae.

Reprezentanții opoziției au susținut că inițiativa ar trebui să fie totuși a Parlamentului și nu a Guvernului.

”Atunci surprindeți-mă cu un proiect de lege! Aveți deplină libertate”, le-a replicat senatorul PSD, Șerban Nicolae.

Termenul pentru adoptarea unui raport asupra proiectului de lege este 21 februarie, apoi actul normativ va merge în plenul Senatului, prima Cameră sesizată.