REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. O femeie de 99 de ani din Alba Iulia s-a dus la vot: „Trebuia”
Elisabeta Joldea din Alba Iulia s-a dus la vot, la cei 99 de ani ai săi, spunând că „trebuia” să facă asta și așteptând de la cei aleși „respect” și „să aducă ceva bine în țară”, în timp ce tinerii au preferat să stea la terase, unii fără a ști ce se votează sau a fi interesați.
Duminică, la primele ore de la deschiderea urnelor, la Secția numărul 1 din Alba Iulia a ajuns și Elisabeta Joldea, în vârstă de 99 de ani. Bătrâna, care a mers singură la vot, a spus că nici nu s-a gândit să lipsească întrucât consideră că votul este o obligație pentru fiecare român.
Elisabeta Joldea s-a îmbrăcat cu haine „de duminică” și s-a grăbit să ajungă la secție, ca apoi să poată merge și la biserică.
„Am 99 de ani și șase luni. Sigur că am venit la vot. Trebuia”, a spus ea.
Femeia, îmbrăcată cu sacou și pălărie neagră de soare, le-a spus reprezentanților secției de votare că nu are nevoie de ajutor și, după ce a votat, a împăturit buletinul de vot și l-a pus zâmbind în urnă.
Ea a povestit apoi că este nemulțumită de cum „merg treburile” acum în țară, deoarece „e prea multă răutate”, iar „pe vremuri”, adică înainte de 1989, „poate era mai bine”.
„Poate era mai bine pe vremuri, nu era atâta răutate în lume și în țară. Acum e prea multă răutate. Dar să sperăm că pe cine votăm să ne respecte și să ne aducă ceva bine în țară”, a afirmat Elisabeta Joldea.
Femeia a adăugat că în noiembrie împlinește 100 de ani, dar nici nu se gândește să nu participe și la alegerile prezidențiale pentru a-și exprima dreptul de vot.
De altfel, la Alba Iulia, majoritatea celor care au votat până în jurul prânzului au fost persoane vârstnice.
La aceeași secție unde a votat femeia de 99 de ani și-a exercitat dreptul electoral și un pensionar cu probleme locomotorii, care a venit la vot în cârje.
„Am venit să votez, e obligatoriu, nu? Fiecare cetățean ar trebui să facă asta. De la ei (candidați – n.r.) aștept bani și viață mai bună”, a spus bărbatul.
La Secția de votare numărul 22 din Alba Iulia, o altă femeie, în vârstă de 78 de ani, a venit cu greu la vot, însă s-a gândit că este important „ce oameni trimitem la Europa”.
„Am venit încet și greu la vot. E important pe cine, ce oameni trimitem acolo, la Europa. Dacă nu avem oameni buni acolo, cum să ne fie bine?”, a spus femeia.
În schimb, tinerii din Alba Iulia nu s-au înghesuit la vot și mulți dintre ei au preferat să rămână la terase și chiar să facă glume pe seama celor care au votat.
Un tânăr care se afla împreună cu prietenii la terasa unui local de pe bulevardul Transilvaniei și care susține că are 24 de ani a spus că a votat o singură dată de când a împlinit vârsta legală pentru a-și exercita acest drept.
„Am fost prost o dată și am votat. Nu mai sunt și a doua oară. Nu vezi că votezi tu, votez eu și ajunge acolo tot cine trebuie. Și ăștia vor să ajungă la Bruxelles doar pentru miile de euro pe care le câștigă”, a spus tânărul.
Unul din prietenii săi a susținut că nu va merge nici el la vot pentru că i se pare „pierdere de timp”.
„Nu mă interesează. Nu am votat la alegerile locale, așa că acum nici nu mă gândeam să merg la vot. E pierdere de timp și mai bine stăm la răcoare, la o bere”, a spus el.
La o altă terasă, un grup de tineri și tinere spun că nu au fost la vot și nici nu vor merge pentru că nu au timp.
„Nu avem timp acum să căutăm secția de vot și să mergem până acolo și, sincer, habar nu am ce se votează”, a spus Anda, o studentă în vârstă de 22 de ani.
„Eu am lăsat-o pe bunica. Votul e pe mâini bune. Acum, pe bune, chiar cred că mi-aș pierde timpul să merg și să votez pe cineva pe care nu îl cunosc și habar nu am ce vrea să facă”, a adăugat Irina, o altă tânără din grup.
Prietenul acesteia, Andrei, a spus că intenționează să meargă la urne, însă își va anula votul punând ștampila pe mai mulți candidați, pe motiv că „niciunul nu e bun”.
„Eu merg la vot, dar mai pe răcoare. Îi votez pe toți pentru că niciunul nu e bun și cred că nu mă reprezintă”, a spus Andrei.
Printre tinerii aflați la terase pe bulevardul Transivaniei din Alba Iulia se afla și Mihaela, de 29 de ani, care a votat pentru că știe cât de importantă este „vocea României” la Parlamentul European.
„Cred că este mai important pe cine trimitem în Parlamentul European decât în Parlamentul României. Avem nevoie de oameni competenți și, chiar dacă pare ciudat, săptămâna trecută am citit câte ceva despre cei care candidează și azi am votat cum am crezut că este mai bine”, a spus Mihaela.
La Alba Iulia, ziua alegerilor este o zi obișnuită de duminică, iar soarele pare să-i fi speriat pe oameni, făcându-i să rămână în case sau să meargă la terase. În preajma secțiilor de votare, în jurul amiezii era liniște și din când în când se mai zărea câte o familie de pensionari veniți conștiincioși la vot.
În rest, la Alba Iulia doar afișele, panourile sau bannerele electorale de pe care zâmbesc candidații amintesc de faptul că duminică românii își aleg reprezentanții în Parlamentul European.