REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 Cluj: Iohannis câștigă primul tur al alegerilor, cu 42,53%, în timp ce Ponta are 23,79%
Conform rezultatelor finale anunțate, luni dimineață, de președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) Cluj, Monica Trofin, candidatul ACL Klaus Iohannis s-a clasat pe primul loc, obținând 139.309 de voturi (42,53%), urmat de Victor Ponta, cu 77.940 de voturi (23,79%).
Locul al treilea a fost ocupat de Monica Macovei, cu 25.357 voturi (7,74%), urmată de Kelemen Hunor – 7,58%, Elena Udrea – 5,44% și Călin Popescu Tăriceanu – 4,22 %.
Ceilalți candidați au obținut sub trei procente.
În municipiul Cluj-Napoca, Klaus Iohannis a obținut 44,97 % din sufragii, Victor Ponta – 18,15 %, iar Monica Macovei -11,87 %.
Prezența la vot în județul Cluj a fost de 55,35%, în timp ce la primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2009 prezența a fost de 53,5%.