Prima pagină » Știri politice » ROMÂNIA FĂRĂ PĂDURI. Defrișările masive, ignorate de ministrul PNL al Mediului

ROMÂNIA FĂRĂ PĂDURI. Defrișările masive, ignorate de ministrul PNL al Mediului

ROMÂNIA FĂRĂ PĂDURI. Defrișările masive, ignorate de ministrul PNL al Mediului

Problema pădurilor din România a devenit din ce în ce mai presantă pe măsură ce criza Covid-19 s-a accentuat. Fiind în situația în care autoritățile sunt ocupate cu gestionarea Covid-19, tăietorii de lemne s-au întrecut în a exporta sute de mii de metri cubi de lemn, tăiate ilegal, spre destinații UE și non UE. În tot acest timp, fiind din ce în ce mai aprig contestat, Ministrul Mediului este acuzat că încearcă să dreagă busuiocul cu o inițiativă de limitare a tăierilor în ariile naturale protejate. Experții spun că este praf în ochi, câtă vreme marile tăieri ilegale sunt operate în afara ariilor naturale protejate.

Când tupeul de hoț se întâlnește cu ignoranța guvernamentală

Situația pare de-a dreptul scăpată de sub control pe măsură ce surse de presa locală și națională raportează multiple cazuri în care tăietorii ilegali de lemne își măsoară fizic forțele cu angajații de ocoale silvice. Cel mai recent exemplu este cel din Vâlcea, unde doi pădurari au fost bătuți crunt de hoții pe care i-au prins la furat de lemn. Unul dintre pădurari a fost efectiv amenințat cu moartea. Hoțul a avut chiar tupeul de a arunca cu toporul în mașina pădurarului. Pentru a-și salva pielea, angajații Ocolului Silvic Brezoi au fost nevoiți să tragă focuri de armă.

Pe fondul lipsei de reacție a actualului ministru al Mediului, pădurile sunt furate în continuare, iar cei trimiși să le apere o fac, uneori, cu prețul vieții și, tot timpul, cu prețul propriei securități fizice.

Expediții fulger

Tăietorii ilegali sunt foarte bine organizați și dispuși la riscuri mari pentru a-și onora cotele asumate. Un caz șocant în acest sens este cel al județului Galați unde, în ciuda unor suprafețe mici de pădure, hoții de lemn au pus pe picioare o activitate criminală lucrativă și bine documentată. Conform adevărul.ro, aceștia sunt numiți ”profesioniști” la nivel local și operează, ceea ce ei numesc, în jargon, ”expediții fulger”, în urma cărora defrișează, în timp record, suprafețe mari de pădure, pe timp de noapte. Nu doar natura suferă de pe urma unor astfel de practici de tăieri ilegale. Conform estimărilor specialiștilor, în timpul unei inundații locale, 13 oameni au murit, în doar 2 zile, înecați. Dacă liziera pădurii ar fi fost la locul ei, înecarea acestora ar fi fost evitată. La fel se întâmplă cu victimele alunecărilor de teren.

Presa germană, șocată de furtul de lemn din România

Subiectul furtului național de lemn a ajuns chiar subiect de presă europeană, pe măsură ce Die Zeit a tras un semnal de alarmă cu privire la defrișările masive de la noi din țară. Conform Euronatura, citat de G4Media, 45% din pădurile noastre virgine au dispărut cu desăvârșire în ultimii ani. România este deosebit de ofertantă pentru hoții de lemn, mai ales pentru că avem un fond forestier amplu de fag.

Un răspuns neconvingător pentru o problemă care nu mai poate fi tolerată

Ministrul Mediului, Costel Alexe, sprijină o inițiativă legislativă prin care 75% din aria parcurilor naționale să fie protejată strict împotriva tăierilor de lemn. Experții estimează propunerea ca fiind insuficientă din cel puțin două motive:

  1. Hoții taie în afara acestor arii de foarte multe ori;
  2. Așa cum este evident din cazul Galați sau Vâlcea, hoții nu se tem deloc de repercusiuni legale și au pus la punct sisteme ample de furt de oriunde.

Ministrul Costel Alexe nu a spus nimic despre modalitatea prin care acest lemn ajunge în afara țării și nici despre felul în care hoții îl valorifică. Poate că acolo s-ar afla, de fapt, soluția. Intuind problema, PSD a trecut prin Parlament o lege prin care sunt interzise exporturile de masă lemnoasă brută în afara granițelor, însă legea respectivă este amplu contestată de interesele subterane ale tăietorilor ilegali.

În timp ce Costel Alexe propune măsuri de formă și manevre neprofesioniste pentru apărarea lemnului românesc, hoții se întrec în razii și se bucură că, în plin Covid-19, masa lemnoasă poate ieși, parcă mai ușor ca niciodată, din România. Mulți se întreabă cât este neputință și cât este complicitate guvernamentală, mai ales în această perioadă în care starea de urgență ar fi oferit Guvernului instrumentele necesare pentru a interveni în forță împotriva celor care taie ilegal lemne.

Citește și