Prima pagină » Știri politice » România își plimbă la Bruxelles războiul intern. Băsescu: Îl propun pe Cioloș comisar. Nu am nevoie de mandat de la premier

România își plimbă la Bruxelles războiul intern. Băsescu: Îl propun pe Cioloș comisar. Nu am nevoie de mandat de la premier

România își plimbă la Bruxelles războiul intern. Băsescu: Îl propun pe Cioloș comisar. Nu am nevoie de mandat de la premier
Președintele Traian Băsescu a dat din nou asigurări, miercuri, că va merge la Bruxelles cu numele lui Dacian Cioloș drept propunerea României pentru Comisia Europeană, la același portofoliu al Agriculturii.

Păstrarea portofoliului Agriculturii sau obținerea unui nou portofoliu, la fel de important, în viitoarea configurație a Comisiei Europene riscă să se transforme într-un fiasco, pe fondul luptelor dintre Palate. După ce a anunțat că s-a pus de acord cu președintele pe propunerea lui Dacian Cioloș pentru un nou mandat, pentru ca mai apoi să se răzgândească, iar ieri să spună că nu i-a dat niciun mandat președintelui pentru a merge azi la Bruxelles cu acest nume, Traian Băsescu contraatacă. Nu numai că el și premierul au convenit că România merge mai departe cu Cioloș, dar nici legile europene, nici cele românești nu susțin afirmația lui Victor Ponta privind nevoia de mandat pentru șeful statului, a spus azi Traian Băsescu, într-un interviu difuzat de B1TV. Oricum, este prea târziu pentru ca Guvernul să se răzgândească, pentru că aproape jumătate din țările membre au trimis deja propunerea lor, iar portofoliul pe care vrea să îl păstreze România, agricultura, este vizat și de alte state, a mai declarat Băsescu.

„Categoric da, am discutat despre asta și cu primul-ministru, chiar dacă el spune altceva”, a fost răspunsul lui Traian Băsescu, întrebat dacă va rosti tot numele lui Dacian Ciolo în negocierile de astăzi, de la Bruxelles, unde va avea loc o reuniune extraordinară a Consiliului European, al cărei scop prim este alocarea funcției de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene (șef al diplomației UE, portofoliu britanic în acest moment, deținut de Baroneasa Catherine Asthon). Dacă voia, într-adevăr, un alt nume în cursa pentru executivul UE, premierul trebuia să informeze și Parlamentul și să parcurgă procedurile necesare, inclusiv audierile în comisiile parlamentare de resort. Acum, este prea târziu pentru aceste proceduri, a subliniat președintele.

După ce se vor încheia negocierile pentru succesorul lui Lady Ashton, a spus Traian Băsescu, se va declanșa un puzzle formidabil, iar România trebuie să știe foarte clar ce vrea, pentru a putea negocia și forma alianțe cu alte state în funcție de acest obiectiv. „La ora asta, când președintele Comisiei e desemnat, România trebuia să aibă transmisă scrisoarea Guvernului cu nominalizarea. Eu nu-mi pot permite azi să nu spun un nume, când știu că portofoliul nostru e vizat și de alte state”, a mai declarat Băsescu, amintind că România și-a propus să încerce să obțină și o funcție de vicepreședinte al Comisiei.

Dacă varianta Cioloș va fi respinsă, există nume de rezervă convenite cu premierul Victor Ponta.

„În ceea ce privește nominalizarea comisarului european, conform Tratatului de la Lisabona și legii românești, Guvernul nominalizează un comisar. Domnul președinte vrea să îl nominalizeze el. Eu nu consider că… și nu i-am dat acest mandat și, de acum încolo, este foarte important pentru viitor. Așa cum se întâmplă și în Germania, cancelarul Merkel nominalizează comisarul, și peste tot în Europa comisarul european este desemnat de către Guvern, eu nu am cum să accept ca președintele să uzurpe un drept care, de altfel, a fost exercitat de către Tăriceanu în 2007 și de Emil Boc în 2009″, a spus, ieri, premierul Victor Ponta.

În replică, președintele a precizat azi că, și în timpul guvernelor Tăriceanu și Boc, desemnarea comisarului european a făcut-o Guvernul, dar „în bun acord” cu el. „Când Tăriceanu a încercat să o facă de capul lui fiind cocoș cu Vosganian, nu s-a putut”, a adăugat Traian Băsescu.

Contrele pe viitorul comisar din partea României riscă să submineze negocierile pentru un portofoliu greu românesc. În joc nu este doar credibilitatea României la masa negocierilor de la Bruxelles, ci și greutatea propunerii noastre. Dat fiind că se așteaptă ca discuțiile să fie foarte tensionate, România nu își permite să vorbească pe două voci.

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker (PPE, partidul clasat pe prima poziție la Europarlamentarele din mai) a fost votat ieri de Parlamentul European pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. De astăzi, el va încerca să își formeze echipa, cu care se va întoarce, pentru vot, în Parlamentul European.

Principalele declarații ale președintelui pe subiectul propunerii României pentru funcția de comisar:

– „Obiectivul minimal de astăzi este întâlnirea noului președinte al Comisiei – pe care România l-a susținut, am fost de partea câștigătoare. Primul obiectiv este acesta – contactul Consiliului European cu noul președinte al Comisiei. Nu exclud posibilitatea să ne prindă dimineața, pentru că va trebui să desemnăm Înaltul Reprezentant, în locul doamnei Ashton. Abia după ce președintele CE și Înaltul Reprezentant sunt validați de Consiliu, după ce rezolvăm problema Înaltului Reprezentant, se începe oficial discuția despre ceilalți membri ai CE. În realitate, s-a discutat și la Consiliul trecut și vor continua discuțiile în după-amiaza asta, în noaptea asta, fiecare încercând să îl convingă pe Juncker să-i aprobe propunerea”.

– Întrebat dacă îl va propune pe Dacian Cioloș pentru un nou mandat: „Categoric da, am discutat despre asta și cu primul-ministru, chiar dacă el spune altceva”.

– „Eu nu am nevoie de mandat de la premier”. Președintele a citat articolul 17, paragraf 7, alineat 2, al Tratatului Consolidat privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 80 din Constituție: „Dacă Victor Viorel a crezut că face un joc public mințind din nou pe seama intereselor naționale ale României, trebuie să inițieze o procedură, să propună Parlamentului. La ora asta, când președintele Comisiei e desemnat, România trebuia să aibă transmisă scrisoarea Guvernului cu nominalizarea. Eu nu-mi pot permite azi să nu spun un nume, când știu că portofoliul nostru e vizat și de alte state”.

– „I-am spus la telefon: ‘Domnule prim-ministru, rămânem pe varianta Ciloș?’ – ‘Da’. Atunci i-am zis să-i spună Ministerului de Externe să tatoneze alte ministere, pentru că și România trebuie să formeze niște alianțe”.

– „Azi, cu propunerea Înaltului Reprezentant, se declanșează un puzzle formidabil”

– „În momentul de față, aproape jumătate din țări au trimis propunerea lor”

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?