România, mai aproape de reintroducerea STAGIULUI MILITAR obligatoriu. Proiectul de lege care face primul pas
La scurt timp după ce ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat că este nevoie de reintroducerea stagiului militar, dar pe bază de voluntariat, un deputat PSD a și depus un proiect de lege în acest sens. Pesedistul Ninel Peia a depus la Parlament, pe 23 iunie, o inițiativă legislativă prin care tinerii între 18 și 25 de ani ar urma să se înroleze, dacă vor dori, pe o perioadă de șase luni. Prima astfel de recrutare ar urma să se facă în ianuarie 2016. Printre avantajele pe care le evidențiază inițiatorul se numără costurile scăzute pentru instruire, crearea unei rezerve pertinente din care se vor selecționa viitorii militari angajați, integrarea rezerviștilor în economie și reconversia lor profesională, plus o educație prin disciplină a tinerilor.
În plus, Ninel Peia a declarat pentru gândul că, la nivel de țară, 50% dintre tineri își doresc să facă stagiului militar și că i-ar ajuta să scape de necesitatea ajutorului de șomaj.
„Este un proiect foarte bun pentru România, mai ales din cauza situației geopolitice din Uniunea Europeană”, a precizat el, făcând referire și la conflictele din Ucraina și Transnistria.
În momentul de față, prin legea 395/2005, stagiul militar obligatoriu este suspendat pe timp de pace. „Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum și pe timpul săarii de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condițiile legii”, prevede articolul 3.
Membrii comisiilor de Apărare din Parlament contactați de gândul ar susține această inițiativă legislativă.
„Un astfel de proiect este binevenit. Ținând cont și de întreaga politică din zonă, dar și pe alte considerente care țin de o anumită responsabilizare a tinerilor”, a declarat pentru gândul co-președintele PNL, Vasile Blaga. Cât despre obligativitatea de a efectua stagiul militar, liderul liberal susține că o astfel de decizie ar trebui luată doar în baza unei ample analize.
Deși nu spune un „nu” hotărât, Vasile Blaga își motivează răspunsul prin lipsa condițiilor tehnice ale României.
„Care sunt capacitățile în acest moment ale MapN pentru un astfel de demers? Lucrurile au evoluat din 1997, bazele de instrucție, personalul, avem un număr restrâns de militar, avem o cotă în NATO. Nu spun un nu hotărât, dar în momentul de față nu există o astfel de posibilitate tehnică”, a adăugat Blaga.
Mult mai ferm în răspuns este însă fostul ministru al Apărării, senatorul PNL Corneliu Dobrițoiu.
„Nu cred că ar trebui să se revină la stagiul militar obligatoriu. Spun un nu hotărât pentru că nu mai avem infrastructură, nu poți să aduci oameni și să-i cazezi în corturi. Nu avem achiziționate sisteme de arme care ar putea fi puse la dispoziția unui număr foarte mare de oameni, după introducerea stagiului militar obligatoriu. Nu avem nici susținere financiară pentru așa ceva, bugetul este dezechilibrat puternic în favoarea cheltuielilor de personal, în raport cu cheltuielile de operare și mentenanță a unei armate și achiziția de produse care să genereze un nivel ridicat de descurajare strategică”, a declarat Dobrițoiu pentru gândul.
Ce ar răspunde dorinței tinerilor care ar vrea să facă stagiul militar
Pe bază de voluntariat însă, și fostul ministru al Apărării este de acord, asta pentru că „ar răspunde dorinței tinerilor care ar vrea să facă stagiul militar”.
Întrebat dacă România ar fi pregătită să intervină în caz conflict, Corneliu Dobrițoiu a amintit de clauza apărării colective, potrivit căreia un stat membru NATO nu intervine singur, ci beneficiază de suportul partenerilor strategici. Chiar și așa, liberalul susține că militarii români , încă în număr insuficient, sunt pregătiți și pentru astfel de situații.
Deputatul reprezentant al minorităților, Niculae Mircovici, membru și el în comisia de apărare, susține proiectul de lege depus de colegul său, Ninel Peia.
„Mi se pare o inițiativă lăudabilă, o voi susține datorită semnalelor care vin dinspre societate și în care oamenii, mulți dintre ei tineri, au regretat că a existat o suspendare a serviciului militar obligatoriu. Dacă un astfel de serviciu era regretat că nu există, cu atât mai mult un serviciu voluntar nu e o problemă pentru că nu presupune decât dorința unui om de a face poate, în viitor, chiar carieră militară. Pe de altă parte, asigurăm cadrul legal prin care există posibilitatea pregătirii obligației fiecărui cetățean pe care o are de a-și apăra țara. Dacă nu avem și nu facem nimic pentru a crea suportul pregătirii pentru obligație, asta ar însemna să facem carne de tun din omul respectiv în momentul în care va fi supus acestei obligații. Apoi această inițiativă și pentru că ea va fi contra unui venit pe care tânărul respectiv îl va avea. Sunt destui tineri care între 20-25 de ani nu-și pot asigura un venit și va fi eficient. În loc să fie șomeri, probabil va fi folosi aceste șase luni pentru pregătirea sa”, a precizat Mircovici pentru gândul.
Când vine vorba despre stagiul militar obligatoriu, deputatul avertizează că o astfel de decizie ar induce o stare de teamă în societate. În explicația lui, actuala lege prevede că o astfel de obligativitate ar apărea doar în caz de război.
„Stagiul militar obligatoriu, dacă s-ar introduce în momentul de față, ar însemna că noi ne pregătim să nu mai fim într-o stare de pace și că urmează un război, iar asta ar induce populației o stare de spirit mai delicată. Nu suntem în situația de a face acest lucru”, a adăugat Mircovici.
De altfel, și el a spus că militarii români sunt suficient de competenți și de pregătiți pentru un război modern.
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat luni, 22 iunie, că este nevoie de reintroducerea stagiului militar pe bază de voluntariat. Aflat la Sibiu, acolo unde a participat la depunerea jurământului pentru 200 de soldați, Dușa a spus că este necesar ca Legea privind rezervistul voluntar să fie trecută prin Parlament. „Aceasta va reglementa sigur pregătirea tinerilor, dar pe bază de voluntariat”, a explicat Dușa.
În schimb, fostul premier Adrian Năstase, pe vremea căruia s-a renunțat la stagiul militar obligatoriu vorbește, într-o postare pe blog, despre reintroducerea lui ca despre o certitudine:
„Oare nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru, nu înțelegem că vom ajunge să cheltuim puținii bani pe care-i mai avem în buget pentru a cumpăra câteva avioane, în perspectiva reintroducerii serviciului militar obligatoriu, pentru ca industria de armament din țările occidentale să-și poată continua activitatea și zonele de influență să fie reîmpărțite? Oare nu înțelegem că România a căpătat un alt statut după încheierea Primului Război Rece și că noi participăm acum la aplicarea Doctrinei Truman, după ce, ani de zile, am suportat-o?”
Ministrul Apărării a anunțat că aproximativ 2.300 de tineri vor fi încadrați în 2015, din care 1.500 sunt soldați profesioniști, iar restul provin din învățământul militar. Dacă legea este votată în Parlament, rezerviștii îi vor putea pregăti voluntar pe tinerii care vor intra în Armată, în cazul în care țara noastră intră în război, a spus un oficial al Armatei.