Rovana Plumb, propusă comisar european pe Transporturi, va fi audiată, joi, în Comisia juridică a PE
„Rovana Plumb NU a obținut unda verde a Comisiei Juridice a Parlamentului European privind condițiile pentru a deveni comisar european”, a scris Siegfried Mureșan, miercuri, pe Facebook.
„Comisia Juridică a Parlamentului European a decis acum să o invite mâine pe Rovana Plumb la o audiere excepțională ca urmare a informațiilor contradictorii din declarațiile de avere ale domniei sale. Doar după aceea Comisia Juridică a Parlamentului European va da un verdict final”, a completat liberalul.
Mureșan mai spune că „în acest moment Rovana Plumb face România de râs la nivel european”.
Ulterior, europarlamentarul PNL a venit cu o nouă postare în care explică procedura.
„Înaintea audierilor în Parlamentul European, Comisia juridică din Parlament are obligația de a examina declarațiile de interese financiare ale tuturor candidaților la funcțiile de comisar europeni. Fără confirmarea din partea Comisiei juridice a absenței conflictelor de interese în declarație, se suspendă procedura pentru numirea comisarului desemnat. În cazul în care Comisia juridică constată nereguli în declarațiile de interese financiare, comisarului desemnat i se solicită să furnizeze informațiile suplimentare și poate decide, atunci când este cazul, să îl invite pe comisarul desemnat la o discuție. Acesta este și cazul doamnei Rovana Plumb. Comisia juridică a solicitat mai multe informații în scris din partea doamnei Plumb după ce a constat mai multe diferențe între declarația de interese financiare prezentată la Bruxelles și declarațiile oficiale din România.Doamna Plumb a răspuns în scris solicitărilor Comisiei juridice însă informațiile transmise nu au convins. De aceea, Comisia Juridică a trecut la următorul pas și a invitat-o pe doamna Plumb mâine la o audiere extraordinară”, susține Mureșan.
Totodată, el precizat că, în cazul în care Comisia va constata existența unui conflict de interese pe baza declarației de interese, Comisia poate recomanda soluționarea conflictului sau poate constata că Plumb nu își poate exercita funcțiile.
„Ce urmează: În cazul în care Comisia constată existența unui conflict de interese pe baza declarației de interese financiare sau în urma primirii informațiilor suplimentare din partea doamnei Plumb, Comisia poate recomanda pentru soluționarea conflictului de interese, renunțarea la interesele financiare în cauză sau modificări ale portofoliului comisarului desemnat de către Președintele Comisiei; în cazuri mai grave, dacă nu se găsește o soluție la conflictul de interese, comisia poate concluziona că comisarul desemnat nu își poate exercita funcțiile în conformitate cu tratatul și cu Codul de conduită; ulterior, Președintele Parlamentului European îl întreabă pe Președintele Comisiei ce alte măsuri intenționează să adopte”, a mai scris Mureșan.
Rovana Plumb, propusă comisar european pentru Transporturi, va avea o întrevedere, miercuri, cu președintele Parlamentului European David Sassoli, potrivit agendei oficiale a acestuia afișată pe site-ul instituției. Întâlnirea este programată la 16.30, ora locală, respectiv 17.30, ora României și se va desfășura în biroul președintelui Parlamentului European, conform sursei citate.
Plumb urmează să fie audiată într-o ședință comună a comisia de transporturi și de mediu ale Parlamentului European, pe 2 octombrie, potrivit programului oficial afișat pe site-ul instituției.
Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) a decis să trimită o scrisoare Rovanei Plumb, propusă comisar european, în care îi cere lămuriri despre un împrumut de 800.000 euro și acțiuni la o companie, care nu ar figura în declarația de avere depusă la Bruxelles, arată un document obținut de Mediafax.
Potrivit declarației de avere depuse în data de 25 iunie 2019 la Camera Deputaților, Rovana Plumb ar avea un împrumut la BRD făcut în anul 2007, în valoare de 800.000 euro, cu scandență în 2030. De asemenea, Plumb mai are un împrumut făcut în acest an, în valoare de 800.000 lei, cu scadență în 2021.
La categoria „plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate” apare suma de 800.000 lei, sumă plătită conform Legii 334/2006. Beneficiarul a fost „mandatar financiar PSD pentru campania europarlamentare 2019″, potrivit declarației de avere care apare pe site-ul Camerei Deputaților.