Rovanei Plumb i s-a cerut să plece din Guvern dacă vrea să fie președintele PSD. Oprișan: „Rovana este femeia noastră”

Publicat: 15 07. 2015, 21:45
Actualizat: 16 07. 2015, 18:55

Propunerea ca Rovana Plumb să devină președinte interimar al PSD nu a fost văzută cu ochi buni de toți membrii Biroului Permanent Național, existând și alte voci critice în afara de cea a lui Liviu Dragnea. 

Niculae Bădălău, senator PSD și vicepreședintele PSD, Constantin Niță, au cerut în cadrul BPN ca Rovana Plumb să renunțe la funcția de ministru al Muncii dacă va deveni președinte interimar al partidului, pentru a avea timp să se ocupe mai mult de partid. 

Propunerea celor doi nu a fost susținută și de restul colegilor, iar Rovana Plumb rămâne în continuare ministru al Muncii, dar și președinte interimar. 

În cadrul discuțiilor, a existat și un moment amuzant când Marian Oprișan a lăudat-o pe Rovana Plumb și și-a exprimat susținerea pentru aceasta. „Este femeia noastră, este femeia anului”, a spus Oprișan potrivit unor surse participante la ședință. Acest mic discurs i-a făcut pe ceilalți pesediști să izbucnească în râs. 

Biroul Permanent Național al PSD a decis că Rovana Plumb rămâne președinte interimar până la Comitetul Executiv care a fost convocat pentru miercurea viitoare.