Prima pagină » Știri politice » S-a decis care va fi NUMĂRUL parlamentarilor începând cu alegerile de anul viitor. ÎNȚELEGEREA din biroul lui Zgonea

S-a decis care va fi NUMĂRUL parlamentarilor începând cu alegerile de anul viitor. ÎNȚELEGEREA din biroul lui Zgonea

S-a decis care va fi NUMĂRUL parlamentarilor începând cu alegerile de anul viitor. ÎNȚELEGEREA din biroul lui Zgonea
S-a decis numărul viitorul deputați: 308 în țară, 4 în Diaspora și 17 ai minorităților naționale

Viitoarea Cameră a Deputaților va avea 330 de membri au decis astăzi într-o ședință informală liderii Puterii și cei ai Opoziției, 308 deputați urmând să fie aleși în țară, patru vor fi aleși în Diaspora, iar 18 sunt reprezentanții minorităților naționale.

Senatul va fi compus din 126 de membri, iar 2 vor reveni Diaspora. Viitorul sistem de vot va fi pe liste, cel care a fost prezent până în 2008.

Discuțiile din biroul lui Valeriu Zgonea la care au participat din partea PSD premierul Victor Ponta, Liviu Dragnea, Florin Iordache, Marcel Ciolacu, din partea PNL – Alina Gorghiu, Vasile Blaga, Mihai Voicu, din partea PNL – Kelemen Hunor și Marton Arpad, din partea PC – Daniel Constantin au decis cum va arăta viitorul Parlament. 

Liderii Puterii și Opoziției au decis ca săptămâna viitoare să intre în Comisia de Cod Electoral, proiectele de lege privind alegerile parlamentare, dar și cel legat de votul prin corespondență. 

La alegerile din 2008, pe legea actuală, au intrat în forul legislativ 471 de parlamentari, iar în 2012, după formarea USL – 588 de parlamentari. Diferența apărută la numărul de parlamentari a fost determinată de câștigarea de USL a foarte multor colegii cu peste 50%.

În privința votului prin corespondență, pesediștii au insistat ca toți cei care doresc să voteze să se înscrie cu șase luni înainte în registrul electoral. Liberalii au fost de acord cu introducerea unui registru electoral, dar PNL nu a fost de acord ca dreptul de vot să fie limitat de înscrierea în acest registru electoral. Astfel ei au cerut ca un cetățean care nu s-a înscris în registrul electoral să poată vota chiar dacă nu s-a înscris, înscrierea fiind utilă Guvernului pentru a stabili numărul secțiilor de vot. 

Până în prezent, Comisia de Cod Electoral a reușit să elaboreze legea finanțării partidelor și campaniilor electorale, legea alegerilor locale, dar și modul în care vor putea apărea noi partide. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surse: Percheziții la casa în care a trăit Rodica Stănoiu
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Accident produs la nici două ore de la deschiderea Autostrăzii Moldovei: două persoane rănite
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?